După eșecul din România, Leonard Doroftei a dat lovitura în Canada! Afacerea pusă la cale de "Moșu"

Leonard Doroftei Adrian Diaconu Box Canada sala de box Box
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 15 Martie 2022, 18:15
Data actualizarii: Marti 15 Martie 2022, 18:22

Leonard Doroftei (51 de ani), fostul campion mondial WBA la categoria semiușoară, a părăsit definitiv România în 2019 și s-a mutat în Canada.

Dezamăgit de eșecul afacerii pe care o avea în Ploiești, un restaurant în centrul orașului la care a fost obligat să renunțe, Doroftei este pe cale să își îndeplinească un vis și să deschidă o sală de box în Canada, zona Laval.

Leonard Doroftei va avea sală de box în Canada

Până acum, "Moșu" preda lecții tinerilor sportivi din Canada, însă acum va avea șansa de a avea propria sală de box. Doroftei plănuiește să facă echipă cu prietenul Adrian Diaconu (43 de ani), fostul campion mondial WBC la categoria semiușoară, stabilit, de asemenea, în Canada.

"Sunt pe cale să deschid o sală de box, în zona Laval. E o zonă foarte cunoscută în Montreal. Nu va fi o sală foarte mare, dar, important e că va fi a mea, iar toți cei care vor să vină să se pregătească la sală mea, sunt bineveniți

Unul dintre ei (n.r - antrenorii de box care vor lucra în sala sa) ar putea fi și Adrian Diaconu, bunul meu prieten. Sper să-și facă timp să vină din când în când și să predea câteva ore. Oricum, eu voi continua să fiu și antrenor, așa cum am facut-o și până acum", a spus Leonard Doroftei, potrivit Prosport.

Momentul care l-a dezamăgit pe Leonard Doroftei 

Odată retras din cariera de pugilist profesionist, fostul campion mondial WBA la semiușoară și-a investit o parte din banii câștigați din box într-o afacere în Ploiești. 

Leonard Doroftei a deschis pe spațiul primit de la Primărie „Doroftei Pub”, un bar în care obișnuiau să vină și multe celebrități din România, de la foști sportivi la persoane din showbiz sau politicieni. 

În 2017 însă, Leonard Doroftei a fost înștiințat că trebuie să părăsească spațiul în care își inaugurase PUB-UL pentru că acea clădire prezina un risc seismic ridicat.

Născut la Ploiești, Leonard a început să practice boxul la vârsta de 14 ani la clubul Prahova Ploiești. Între 1986 și 1988 a cucerit în fiecare an titlul național la juniori.

A obținut cinci titluri naționale la seniori în 1992, 1993, 1994, 1996 și 1997. 

A câștigat medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 și la Atlanta în 1996. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 și campion european în 1996 și 1997.

Palmaresul său la amatori: 239 de victorii și 15 înfrângeri.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!