"Nu sunt surprins de rezultat, calificarea s-a jucat la Donetk! Nu e usor pentru tatal meu"
Selectionerul Romaniei, Razvan Lucescu, a declarat, miercuri seara, la finalul partidei FC Timisoara-Sahtior Donetk, scor 0-0, din mansa secunda a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor, ca accederea in play-off a formatiei romane a fost, practic, obtinuta in mansa tur.
Razvan Lucescu: "Sper ca toate echipele romanesti sa se califice!"
"Nu sunt surprins de acest rezultat, pentru ca ma asteptam la o «dubla» echilibrata inca de la tragerea la sorti. Calificarea s-a jucat insa la Donetk, nu la Timisoara. Nu este usor pentru tatal meu. Este clar ca e mahnit, dupa ce, in ultimii ani, se obisnuise cu Liga Campionilor, dar asa este fotbalul cu urcusuri si coborasuri. Sper ca si celelalte echipe romanesti din cupele europene sa se califice, asa cum au facut Vasluiul si Timisoara", a declarat Razvan Lucescu, pentru GSP TV.
Echipa FC Timisoara a remizat, miercuri, pe teren propriu, scor 0-0, in meciul cu formatia ucraineana Sahtior Donetk, detinatoarea Cupei UEFA, in mansa secunda a turului trei preliminar al Ligii Campionilor si s-a calificat in play-off-ul competitiei. In tur, scorul a fost 2-2.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News