VIDEO: Vezi ce i-a spus Mircea Lucescu lui Sabau dupa meciul de aseara!
Elevul si-a batut profesorul aseara la Timisoara, unde Sabau a reusit sa o elimine pe Sahtior din preliminariile Ligii, dupa 2-2 la Donetk.
Mircea Lucescu si Ioan Ovidiu Sabau s-au intalnit aseara dupa meci in autocarul lui Sahtior care se pregatea sa plece de la stadion.
Trist, Mircea Lucescu l-a intampinat pe Sabau cu mesajul: "Asta e viata, asta e fotbalul", in timp ce Sabau i-a spus lui Il Luce: "Imi pare rau"
www.sport.ro va ofera imagini cu intalnirea dintre Mircea Lucescu si Ioan Ovidiu Sabau.
Lucescu: "Terenul de la Timisoara a fost extrem de prost, Pantilimon a prins o zi mare!"
"Repriza a doua cand am vrut sa jucam, s-a vazut ca echipa s-a transformat, insa Pantilimon a prins o zi extraordinara si si-a salvat echipa. Am invatat din lejeritatea cu care am jucat meciurile cu Poli. Sper ca Timisoara sa reuseasca calificarea, sper ca dubla cu Sahtior sa nu fie in zadar pentru Poli", a spus Lucescu la finalul meciului.
Lucescu a comentat si accidentarea atacantului Luiz Adriano:
"Luiz Adriano este in spital, asteptam sa vedem ce ne spun doctorii, se pare ca a suferit si o comotie".
Antrenorul lui Sahtior a gasit si scuza pentru care echipa sa a pierdut calificarea in play-off-ul Champions League:
"La Timisoara calitatea terenului a fost foarte proasta, mai ales pentru noi care eram obligati sa atacam. Unii dintre brazilienii nostri s-au temut sa intre la minge".
"Meciul cu Timisoara mi-a amintit de UTA – Feyenoord, cand aradenii au castigat numai cu sufletul", a incheiat Lucescu.
Mircea Lucescu nu i-a iertat pe fanii lui Poli care au afisat un banner in timpul meciului pe care scria: "In 87 ne-ai retrogradat, sa nu crezi CAINE ca te-am uitat!"
"Ii felicit pe cei care au venit la stadion sa-si sustina echipa, dar am numai dispret pentru o alta parte din public care n-au ce cauta. Daca bannerele astea ajung la UEFA, terenul poate fi suspendat", a spus Lucescu.
Sabau: "Am plecat din divizia C si am eliminat detinatoarea UEFA!"
Antrenorul lui Poli Timisoara, Ioan Ovidiu Sabau, a declarat ca rezultatul din aceasta seara reprezinta o performanta deosebita, insa va trebui sa-si motiveze jucatorii pentru urmatoarele meciuri
"Este o performanta prin care am reusit sa-mi castig increderea si respectul celor din jur. Este o mare bucurie, insa pentru moment. Va trebui sa-mi refac jucatorii pentru urmatoarele meciuri. Pentru ei a fost foarte dificil sa-i aiba in fata pe detinatorii Cupei UEFA, insa numai jucand la acest nivel poti castiga experienta".
" In aceasta seara am incercat sa nu facem ceea ce nu stim: joc combinativ, pase,etc. Nu i-am atacat decisiv si am vrut mereu sa oprim destul de sus jocul lor. Probabil ca ucrainienii au crezut prea mult in valoarea lor individuala ", a declarat Sabau la conferinta de presa de dupa meci.
"Multumesc jucatorilor, publicului, domnului Iancu si tuturor celor care m-au ajutat sa fiu in centrul atentiei azi. E un rezultat care imi da multa incredere in ceea ce am inceput sa fac. Am inceput cariera la divizia C, apoi am mers in B, in Liga 1, in Liga Campionilor. Aceasta victorie ne da multa incredere. Nu pot decat sa ma bucur, chiar daca e o bucurie de moment. Trebuie sa-i recuperez pe jucatori psihic, pentru a nu face doar act de prezenta la Iasi. E un inceput, dar mai avem foarte mult de lucru pentru a fi o echipa competitiva la nivel de Liga Campionilor.", a spus Sabau la conferinta de presa.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News