FIFA poate suspenda Nigeria! Ultimatum de 48 de ore: "Au mers prea departe"
"Daca guvernul Nigeriei nu revine asupra deciziei, ii vom suspenda echipa nationala in 48 de ore. Nigerienii au mers prea departe, asta este clar", a declarat secretarul general al FIFA, Jérôme Valcke, pentru postul privat de radio sud-african 702.
Valcke urma sa aiba o intalnire, vineri dimineata, cu un membru executiv al FIFA, originar din Nigeria.
Furios din cauza comportarii dezolante a reprezentativei sale in turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud, presedintele Nigeriei, Goodluck Jonathan, a decis sa retraga echipa nationala de fotbal din toate competitiile internationale pentru o durata de doi ani.
Nigeria a terminat pe ultimul loc grupa B a Cupei Mondiale, dupa doua infrangeri (0-1 cu Argentina, 1-2 cu Grecia) si un rezultat de egalitate (2-2 cu Coreea de Sud).
"Noi am fost severi cu Franta. De ce nu am proceda la fel si in cazul Nigeriei? Avem 208 membri afiliati, iar daca unul dintre ei nu respecta statutul nostru, sistemul de functionare, atunci intreaga piramida a fotbalului este in pericol", a explicat Valcke.
Presedintele FIFA, Joseph Blatter, declarase, marti, ca forul mondial nu va tolera nicio interferenta politica in problemele Federatiei Franceze de Fotbal, dupa multiplele discursuri care au urmat eliminarii nationalei Frantei de la turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News