Dani Alves, replică pentru cei care îi contestă convocarea la Cupa Mondială, la 39 de ani: "Mă deranjează!"

Dani Alves Brazilia Camerun Cupa Mondiala CM 2022
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 01 Decembrie 2022, 16:53
Data actualizarii: Joi 01 Decembrie 2022, 16:53

Dani Alves (39 de ani) este anunțat titular de presa braziliană în meciul cu Camerun, care se joacă vineri, de la 21:00, în ultima rundă din grupa G a Cupei Mondiale.

Tite nu l-a folosit pe veteranul lotului în primele două jocuri, însă la partida cu Camerun selecționerul ar dori să le dea șanse și celor care sunt de obicei rezerve, astfel că Dani Alves ar putea începe din primul minut.

Dani Alves, replică pentru cei care îi contestă convocarea la Cupa Mondială

Dacă Dani Alves va fi folosit în partida cu Camerun, fundașul dreapta legitimat acum la UNAM Pumas va deveni cel mai în vârstă brazilian care a jucat vreodată la Cupa Mondială. Fostul jucător de la Barcelona, Juventus sau PSG a împlinit 39 de ani pe 6 mai.

La conferința de presă premergătoare meciului, Dani Alves le-a răspuns celor care au contestat convocarea sa la Cupa Mondială, având în vedere că are o vârstă înaintată și a explicat că în trecut nu a fost chemat la naționala Braziliei tocmai pentru că nu era în formă.

"Pentru mine este o mândrie să îmbrac tricoul echipei naționae și să pot să închei acest ciclu cu o Cupă Mondială. Sunt aici de 16 ani, am dat mereu ce am avut mai bun, iar viața îi răsplătește pe cei care fac acest lucru.

Este normal ca unii oameni să critice convocarea mea, având în vedere vârsta, însă eu știu cum pot ajuta echipa sau selecționerul. Dacă eram la Barcelona, această dezbatere nu ar mai fi existat. Mă deranjează, dar nu mă afectează. Nu sunt masochist ca să îmi placă să se vorbească rău de mine. 

Nu am fost în cea mai bună formă în Mexic, însă jucătorii sunt mereu sinceri cu staff-ul. În trecut m-au văzut, și-au dat seama că nu sunt în cea mai bună formă și au decis să nu mă convoce. Așa că i-am întrebat: 'Ce trebuie să fac? Spuneți-mi și o voi face!'", a spus Dani Alves, potrivit L'Equipe.

Cum poate arăta echipa Braziliei cu Camerun

Publicația braziliană Globo scrie că selecționerul Braziliei i-a informat deja pe jucători de faptul că vrea să menajeze titularii obișnuiți, iar la partida cu Camerun echipa de start va fi formată din fotbaliști care au jucat puțin până acum sau chiar deloc.

  • Brazilienii au avansat și o echipă probabilă, care arată astfel: Ederson - Dani Alves, Militao, Bremer, Telles - Fabinho, Bruno Guimaraes - Antony, Rodrygo, Martinelli - Jesus

În cazul probabil în care Brazilia va termina pe primul loc, Selecao va înfrunta în optimi ocupanta locului secund din grupa H. Meciul este programat pe 5 decembrie, la doar 72 de ore după meciul brazilienilor contra Camerunului.

Cum arată clasamentul în grupa G

  • 1. Brazilia - 6p (golaveraj 3-0)
  • 2. Elveția - 3p (1-1)
  • 3. Camerun - 1p (3-4)
  • 4. Serbia - 1p (3-5)

Ce meciuri se mai joacă în grupa G

  • vineri, 21:00: Camerun - Brazilia
  • vineri, 21:00: Serbia - Elveția
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!