CFR „tremură“ de bucurie! Nu cu gândul la o posibilă calificare, în grupa de Conference League, având în vedere discursul panicard pe care l-a avut Dan Petrescu în această seară, în stilul său caracteristic.
Bucuria clujenilor vine ca urmare a faptului că sunt pe cale să-l vândă pe Louis Munteanu. Confirmarea a fost oferită de președintele Cristi Balaj, după cum sport.ro a scris aici. Deocamdată însă, atacantul de 23 de ani e cu CFR, în Suedia, pentru partida-tur cu Hacken (joi, ora 20.00). Returul e programat pentru 28 august, la Cluj, de la ora 20.30.
Dan Petrescu: „Toți așteaptă mai mult de la Louis Munteanu“
Analizând meciul de mâine, antrenorul CFR-ului a lămurit, mai întâi, situația vârfului său, care e pe picior de plecare.
„Louis Munteanu a avut mai multe zile în care a lipsit de la antrenamente, în această vară. A și fost accidentat, practic, a pierdut tot ce a însemnat perioada de pregătire. Chiar și așa, eu zic că n-a jucat rău până acum, chiar dacă n-a marcat. Mereu a intrat bine, dar, normal, toți așteaptă mai mult de la el“, a spus Dan Petrescu.
Acesta a prezentat apoi Hacken, ca pe o „sperietoare“, în stilul său bine cunoscut, deși formația suedeză ocupă locul 10 din 16 în campionat și are doar două victorii, în ultimele zece partide oficiale!
„Hacken are mulți străini, cred că vreo 15. Plus mulți jucători tineri și cu entuziasm. Terenul lor e sintetic. Trebuie să fim foarte atenți! Sinteticul ne poate pune probleme. Hacken are și niște jucători, trecuți de 30 de ani, cu mare experiență. Unii dintre ei au fost și la echipa națională. Singura noastră șansă e să facem un meci foarte bun, ca să obținem un rezultat pozitiv pe terenul lor. Ei nu stau bine în campionat, pentru că n-au reușit să facă față pe două fronturi, de când au început preliminariile“, a spus „Super Dan“.
Concluzia antrenorului? Una „apocaliptică“, ca de obicei, înaintea unor astfel de partide.
„E clar că Hacken e o echipă pe care nu o cunoaștem foarte bine. Și nici fizic nu suntem pregătiți să facem pressing. De asta ne și retragem foarte mult. S-a văzut asta, în meciurile cu Lugano și cu Braga. Dar când adversarul e bun, te retragi. Dar să știți că eu nu le zic niciodată să se retragă, poate doar în ultimele cinci minute, ca să apărăm rezultatul“, a încheiat Dan Petrescu.