Denis Alibec a deschis scorul dintr-un penalty obținut de Adrian Șut (min. 26), apoi a pasat decisiv pentru golul lui Thiam, în minutul 45. Gazdele au redus din diferență prin Mensah, dintr-un penalty (min. 79), dar Alexandru Stoian a stabilit scorul final în prelungiri, din pasa lui Bîrligea.
Adrian Șut: „Ne dorim să câștigăm Cupa României”
La finalul partidei, mijlocașul Adrian Șut a recunoscut că meciul a fost mai dificil decât se așteptau. Fotbalistul în vârstă 26 de ani a ținut să evidențieze și faptul că echipa tratează serios competiția.
„Știam că o să fie o partidă dificilă. Aceste meciuri sunt mult mai dificile pentru noi pentru că dorința este mare ca să demonstrezi, enormă, și mereu am jucat cu o ambiție mult mai mare decât poate la meciurile normale.
Nu cred că au fost intrări intenționate, nu a vrut nimeni să lovească pe nimeni, cu siguranță s-a căutat un joc la limita fair play-ului și a fost okay.
Noi ne doream să câștigăm, avem obiectiv câștigarea cupei și cu siguranță avem nevoie de victorie ca să ne crească moralul.
Am spus-o și săptămâna trecută, ne-am asumat această perioadă, nu e nimic mai frumos decât să joci în Europa cu echipele cele mai bune din lume.
Trebuie să ne recuperăm bine, a fost o partidă destul de bună, cu un adversar bun, un teren destul de greu, cu siguranță vom pregăti foarte bine meciul cu U Cluj și sperăm să luăm cele 3 puncte”, a spus Adrian Șut după meci.
Cu victoria de la Bistrița, FCSB pornește cu dreptul în grupele Cupei României și rămâne una dintre favoritele la trofeu. Următorul test pentru roș-albaștri va fi duelul cu U Cluj, în Superliga, meci programat la finalul săptămânii.