FCSB are deja asigurată calificarea în faza principală din Conference League, însă Darius Olaru spune că nu se gândește la plasa de siguranță și țintește exclusiv Europa League, competiție în care campioana României a evoluat și în sezonul trecut.
Darius Olaru, înainte de FCSB - Aberdeen: "Nu mă interesează nicio primă! Meciul de mâine va fi pentru fani"
Căpitanul lui FCSB a vorbit la conferința de presă premergătoare jocului despre startul slab de sezon al campioanei, dar și despre asistența ridicată așteaptă la returul cu Aberdeen. Aproximativ 30.000 de bilete s-au vândut deja pentru duelul de joi seară de pe Arena Națională.
"Ne așteaptă cam cel mai important meci de până acum. Cumva mi se păreau mai importante cele din Champions League, dar asta ne-a mai rămas acum și trebuie să privim încrezători. Ne așteaptă o finală mâine, cu siguranță.
N-am avut rezultate bune în ultima perioadă. E clar că ne apasă acest lucru, dar mâine e un meci important care poate schimba totul în acest început de campionat.
Sincer, nu m-am gândit niciodată la plasa asta de siguranță (n.r - Conference League). Obiectivul principal a fost Champions League. Acum, cu toții vrem să ne calificăm în Europa League.
Va fi un meci total diferit față de cel din Scoția. Acolo, atmosfera, fanii... totul a fost cu ei. Mâine știm că totul va fi cu noi. Așteptăm foarte multă lume le stadion. Ne vor susține și trebuie să arătăm mult mai bine. În tur am simțit că am fost din nou echipa de anul trecut, echipa care s-a strâns și a luptat unul pentru celălalt. Păcat că pe final am primit acel gol și ne-au egalat. Eu știu că mâine vom da totul, fanii vor fi prezenți la stadion și trebuie să arătăm că vrem să fim în Europa League.
E normal să te simți ciudat. Vezi în Champions League niște nume care nu prea sunt obișnuite cu această competiție și totuși ajung acolo. Noi trebuia să facem mai mult, să gestionăm diferit unele momente și cu siguranță puteam să fim și noi în acea postură. Acum ne-a mai rămas Europa League și trebuie să fim încrezători pentru partida de mâine.
Dacă aveam o explicație pentru acest start de sezon, am fi încercat să o rezolvăm mai repede și să nu avem atâtea rezultate negative, mai ales în campionat. Încă n-am găsit un echilibru și nu am avut rezultate. Eu sper ca la meciul de mâine să fie declicul de care avem nevoie. Dacă ne vom califica, cu siguranță vom arăta diferit.
Sper ca mâine să le oferim fanilor calificarea și să jucăm pentru ei. Meciul de mâine va fi pentru ei.
Primă? Sincer, niciodată nu mi-a stat gândul la asta. Eu m-am gândit doar să intru, să câștig meciul. Nici nu știu dacă unii au prime sau dacă nu. Chiar nu mă interesează! Eu intru pe teren doar pentru a câștiga", a spus Darius Olaru.
Darius Olaru vrea să repete isprava din play-off-ul cu LASK
În urmă cu un an, Darius Olaru a fost omul care i-a adus lui FCSB calificarea în faza principală din Europa League. După 1-1 în turul cu LASK Linz, din deplasare, mijlocașul a marcat unicul gol al returului, în minutul 90+4.
"Ar fi frumos dacă marchez mâine. Anul trecut, cu LASK Linz, golul acela a fost cam cel mai important din carieră pentru mine. Mi-aș dori foarte mult să-mi ajut echipa și să ne calificăm, dar nu mă interesează cine va marca. Vreau doar să ne calificăm și să ieșim din pasa asta proastă și să ne revenim.
Suntem pregătiți pentru orice. Trebuie să fim pregătiți și pentru prelungiri, și pentru lovituri de departajare", a mai spus Olaru.