Fostul internațional a vorbit și despre startul de sezon mai slab al echipei, explicând presiunea publică la care este supusă.
Lobonț a cântărit șansele de calificare ale FCSB-ului în meciul decisiv de joi. "Pisica" este de părere că revenirea spectaculoasă din partida tur, câștigată cu 3-2 de campionii României, le oferă un ascendent moral important jucătorilor.
"Pai, din moment ce au reușit să întoarcă rezultatul de pe tabela, cu siguranță au un avantaj", a spus Bogdan Lobonț la PRO TV (SPORT.RO).
"Sunt convins că o să-și revină"
Fostul internațional a abordat și forma mai puțin convingătoare a FCSB-ului din acest început de sezon. El a pus presiunea imensă și ironiile apărute în spațiul public pe seama statutului pe care îl are clubul, dar și a performanțelor sub așteptări.
"Cine e în centrul atenției, mediatizat, este în același timp luat și la roast. Nu cred că au un început de sezon așa cum și l-au programat, dar sunt convins că pe parcurs o să-și revină", a explicat acesta.
Bogdan Lobonț a subliniat că va susține toate echipele din România în parcursul lor european, conștient de importanța obținerii unor rezultate bune pentru fotbalul nostru.
"Eu le țin pumnii, să obțină calificarea, pentru că noi, ca fotbal, avem nevoie de calificarea echipelor românești în Europa. Le țin pumnii lor, le țin pumnii Craiovei, CFR-ului și vreau din tot sufletul să meargă mai departe", a transmis Lobonț, care a avertizat totuși că meciurile din deplasare vor fi complicate: "Le va fi greu tuturor echipelor".
Partida retur Drita – FCSB, esențială pentru continuarea aventurii europene, se joacă joi, de la ora 21:00, și va fi transmisă în direct și exclusiv pe VOYO.