Joel Monteiro, cu reușitele sale din minutele 11 și 36, a adus primele puncte pentru Young Boys din faza principală din Europa League. În partea secundă, FCSB a căutat să reducă din diferență, dar fără succes.
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a tras concluziile imediat după partidă și s-a arătat impresionat de evoluția lui Octavian Popescu (22 de ani), titularizat pe postul de extremă stângă în această partidă.
Mihai Stoica: ”Mi-a plăcut foarte mult Octavian Popescu”
Fostul internațional de tineret nu a încheiat meciul pe teren. A fost înlocuit în minutul 59 de Dennis Politic, care a bifat mai multe ocazii periculoase.
„Am jucat cu om în minus meciuri întregi și n-am luat gol. Eu cred că am făcut, cel puțin în a doua jumătate a primei părți... nu credeam că scapă fără să ia gol. Culmea, au și dat gol.
Spuneam înainte de meci că e o nouă șansă pentru Octavian Popescu, mie mi-a plăcut foarte mult cum s-a mișcat, e unul dintre remarcații acestui joc. Am fost, în foarte multe momente ale partidei, mult peste ei. Așa s-a scris istoria”, a spus MM Stoica, la Prima Sport.
Astfel, FCSB rămâne cu cele trei puncte obținute din primul meci, câștigat cu Go Ahead Eagles, scor 1-0. Campioana României se va duela, în următoarea rundă din Europa League, cu italienii de la Bologna, tot pe Arena Națională.
FCSB - Young Boys, echipele de start:
- FCSB: Târnovanu - V. Crețu, M. Popescu, Ngezana, Pantea - Edjouma, Alhassan - Miculescu, Oct. Popescu, Thiam - Alibec
- Rezerve: Udrea, Yima, Şut, Bîrligea, Tănase, Kiiki, Politic, Olaru, Cisotti, Radunovic
- Young Boys: Keller - Janko, Louper, Benito, Hadjam - Moles, Raveloson, Fernandes, Monteiro - Bedic, Gigovic
- Rezerve: Lindner, Marzino, Andrews, Zoukrou, Virginius, Cordova, Colley, Pech, Fassnacht, Tsimba, Mambwa, Smith