VIDEO / EuroPA! Anderlecht 3-1 FC Timisoara!
Anderlecht s-a impus clar in meciul cu Timisoara. Belgienii au castigat cu 3-1 si au facut 8 puncte in grupa A, unde sunt la egalitate cu Ajax, dar cu un golaveraj mai bun. Golul echipei lui Sabau a fost inscris de Parks.
Golurile au fost marcate de Suarez '29 (penalti), Boussoufa '69, pentru gazde, Legear '90+5, respectiv Parks '55, pentru oaspeti.
1-0: Maxim a faultat in careu si penaltiul acordat de arbitrul Tony Chapron a fost transformat de Suarez, cu un sut in dreapta portarului Pantilimon, plecat pe coltul opus.
1-1: Parks a reluat, cu capul, de la aproximativ sapte metri, centrarea venita de pe partea stanga.
2-1: Boussoufa a reluat cu capul de la aproximativ sase metri, din apropierea lui Stelian Stancu, care a marcat astfel golul 500 pentru Anderlecht in cupele europene.
3-1: Legear a scapat pe contraatac si a inscris cu un lob, de la aproximativ 14 metri.
Meciul a fost intrerupt circa sase minute din cauza suporterilor gruparii timisorene, care au aruncat cu torte in suprafata de joc. Incidentele create de suporteri au inceput in minutul 50, imediat dupa golul marcat de Parks. Fumul degajat de torte l-a determinat pe arbitrul de centru, francezul Tony Chapron, sa intrerupa partida. Chapron a purtat mai multe discutii cu arbitrul de rezerva, Alexandre Castro, dupa care a asteptat degajarea fumului. Capitanul echipei, Dan Alexa, s-a indreptat spre sectorul ocupat de suporterii timisoreni si i-a rugat sa nu mai arunce cu nimic in teren, insa, dupa plecarea fotbalistului echipei antrenate de Ioan Ovidiu Sabau, fanii au mai aruncat cu diverse obiecte in suprafata de joc. Tony Chapron a ridicat de pe gazon monede si restul tortelor aruncate, pe care le-a inmanat arbitrului de rezerva.
TIMISOARA MAI ARE O SANSA!
Timisoara a ramas doar cu sanse matematice pentru o calificare in primavara europeana. Pe ultimul loc in grupa A, Timisoara trebuie sa castige in deplasarea de la Zagreb si sa bata acasa pe Ajax, in timp ce olandezii trebuie sa piarda meciul cu Anderlecht.
CLASAMENT
Grupa A
1. Anderlecht Bruxelles 8 pct
2. Ajax Amsterdam 8
3. FC Timisoara 2
4. Dinamo Zagreb 0
Dinamo Zagreb a fost penalizata cu 3 puncte de UEFA pentru incidentele de la meciul cu FC Timisoara
Echipele de start:
Anderlecht Bruxelles: 24. Proto - 30. Gillet, 23. Juhasz, 2. Mazuch, 3. Deschacht - 10. Kanu, 99. Sare, 5. Biglia, 11. Boussoufa - 9. Suarez, 26. Lukaku. Antrenor: Ariel Jacobs.
FC Timisoara: 29. Pantilimon - 2. Bonfim, 13. Scutaru, 6. Nibombe, 20. Maxim - 55. Bourceanu, 5. Alexa, 10. Art. Karamyan - 27. Magera - 18. G. Bucur, 9. Parks. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabau.
*Din cauza restrictiilor impuse de UEFA, rezumatul poate fi vazut doar de utilizatorii din Romania!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News