INCREDIBIL / Button a scapat nevatamat dupa un atac armat asupra masinii sale in Brazilia!
McLaren Mercedes a emis un comunicat prin care a anuntat ca pilotul sau, Jenson Button a scapat teafar dupa ce masina sa a fost atacata.
Button a scapat doar cu o sperietura zdravana dupa un atac armat asupra masinii in care se afla. Dupa ce a iesit de pe circuitul de la Interlagos, masina in care se aflau pilotul, tatal sau John, fizioterapeutul Mike Collier si agentul Richard Goddard a fost atacata de niste necunoscuti.
"Reveneam de pe circuit si treceam foarte usor pe un drum foarte aglomerat cand s-a produs incidentul", a declarat Jenson Button.
"Dintr-o data am vazut un om inarmat. Soferul nostru a apasat acceleratia. Atunci am vazut sase oameni cu arme automate. Soferul nostru a fost fabulos, mai ales ca a fost inspaimantator", a declarat Button, afirmand ca nu stie daca agresorii "stiau pe cine ataca".
Mercedes le-a oferit atat lui Button cat si lui Hamilton masini blindate, de aceea pilotul a scapat nevatamat. Soferul masinii a reusit dupa o cursa nebuna sa-i duca in siguranta la hotel pe ocupantii masinii.
Oficialii cursei de la Sao Paulo au reactionat prompt si au marit securitatea in jurul tribunei si a pistei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News