După o aventură ratată la Al Hilal, unde a fost mai mult accidentat și unde a prins doar șapte meciuri și a înscris un singur gol în doi ani și jumătate, Neymar s-a întors în țara sa natală și semnat cu clubul care l-a lansat în fotbalul mare, Santos FC.

Carlo Ancelotti: ”Neymar trebuie să se pregătească bine!”

Neymar a semnat recent prelungirea contractului cu Santos până la finalul anului, însă accidentările încă nu îi dau pace. Totuși, Carlo Ancelotti are mare încredere în Neymar și spune că se va baza pe fostul star de la Barcelona și PSG la Cupa Mondială din 2026.

Într-un interviu acordat pentru Federația Braziliană de Fotbal, Ancelotti i-a transmis fotbalistului să se pregătească bine până în vara următoare.

Trebuie să se pregătească bine. Are timp suficient să facă asta. Este un jucător foarte important pentru noi în vederea Cupei Mondiale”, a spus Carlo Ancelotti într-un interviu acordatt pentru Federația Braziliană de Fotbal.

Brazilia s-a calificat deja la Cupa Mondială din 2026 cu o victorie obținută în fața Paraguay-ului, scor 1-0.