FIFA și-a dorit enorm, ca acest Mondial al Cluburilor, ediția 2025, să-i aducă pe Lionel Messi (37 de ani) și pe Cristiano Ronaldo (40 de ani) față în față.
Atât de mare a fost dorința forului mondial, în acest sens – din rațiuni de marketing, bineînțeles -, încât până și președintele Gianni Infantino (55 de ani) a ajuns să facă lobby pentru transferul lui Ronaldo la o formație calificată la FIFA Club World Cup. Degeaba însă!
Sport.ro a scris aici de ce acest lucru nu s-a întâmplat, oferind declarațiile oficialului unui club aflat pe tabloul întrecerii din Statele Unite.
Messi: „Nu. Nu sunt prieten cu Ronaldo“
Așadar, în acest moment, doar Leo strălucește la Mondialul Cluburilor, iar ultimul său gol, oferit de sport.ro aici, a făcut înconjurul lumii.
După partida spectaculoasă, în care Inter Miami a învins Porto, scor 2-1, Messi a fost abordat de reporterul televiziunii americane. În cadrul interviului, argentinianul a fost întrebat dacă e prieten cu Ronaldo, în contextul în care s-a vorbit atât de mult despre posibila lor întâlnire, la Mondialul Cluburilor.
„Am foarte mare respect și admirație pentru Cristiano Ronaldo și pentru cariera pe care a avut-o și pe care continuă să o aibă, mai ales că joacă și acum, la cel mai înalt nivel. Duelul nostru e acolo, pe teren. De-a lungul anilor, fiecare dintre noi și-a propus să dea maximum pentru echipa lui. Firește, ca de obicei, această rivalitate a rămas acolo, pe teren. În afara terenului, suntem doi oameni obișnuiți. Și nu, nu suntem prieteni, pentru că nu petrecem timp împreună. Dar mereu a existat acest respect reciproc între noi“, a spus Messi.