Kylian Mbappe, starul lui Real Madrid și, implicit, al naționalei Franței, a vorbit despre Rayan Cherki, francezul care a obținut un transfer în Premier League în vară la Manchester City după ce ”cetățenii” le-au plătit celor de la Olympique Lyon (Ligue 1 e pe VOYO) 36,5 milioane de euro.

Kylian Mbappe recunoaște valoarea unui fotbalist din Premier League: ”Talent rar! Are un dar”

Mbappe a subliniat că Cherki posedă un talent special, că are un dar rar și că e în proces să-l exploateze. La City, în acest sezon, winger-ul a bifat un gol și două pase decisive în Premier League și câte un gol în Champions League, Carabao Cup și Campionatul Mondial al cluburilor.

”Este un talent special. Are un dar pe care îl valorifică treptat. Este un talent înnăscut, spectaculos. S-a integrat foarte bine atât în grupul Franței, cât și la Manchester City, ceea ce nu este ușor. Sper să continue așa”, a spus Mbappe, citat de jurnalistul sportiv Fabrizio Romano.

Mbappe l-a lăudat și pe Dayot Upamecano

Mbappe a sugerat că Upamecano, care este cotat la 60 de milioane de euro de site-urile de specialitate, poate fi pe lista tuturor marilor cluburi.

”Upamecano joacă pentru un club mare… și nu sunt multe mai mari, doar câteva! Pot spune doar că atunci când vorbești despre un jucător ca el, toate cluburile îl vor dori.

Se află printre cei mai buni fundași din lume în acest sezon”, a spus Mbappe, citat de jurnalistul sportiv Fabrizio Romano, într-o postare publicată pe Twitter/X.