Argentinianul a mers în vizită pe stadionul pe care a scris istorie și a văzut stadiul în care se află lucrările la renovarea arenei.
Lionel Messi, despre retragere: ”Momentul se apropie pentru toată lumea!”
Cu acest prilej, Messi a acordat un interviu în presa din Spania în care a atins mai multe subiecte.
În ultimele săptămâni, Jordi Alba și Sergio Busquets, foștii colegi ai lui Messi de la Barcelona, care în ultimii ani i-au fost colegi la Inter Miami, au anunțat că se retrag din fotbal. Dacă în cazul lui Busquets, argentinianul se aștepta, anunțul lui Jordi Alba l-a luat complet prin surprindere.
În acest context, Messi a vorbit și despre momentul în care el se va retrage, subliniind că acest moment vine pentru orice fotbalist.
”Adevărul este că a fost foarte ciudat, mai ales situația cu Jordi Alba, pentru că nu ne așteptam. Cu Busi (n.r. Busquets), poate, mai discutam și el deja analiza și spunea lucruri, dar cu Jordi a fost de pe o zi pe alta, nu ne așteptam. Ne-a prins într-o zi în vestiar și ne-a spus că urma să anunțe că se retrage, fără să fi discutat sau să fi spus ceva înainte.
Pentru noi a fost de pe o zi pe alta și a fost mai surprinzător. Dar da, e păcat, pentru că dincolo de plăcerea de a juca pe teren, suntem și prieteni. Am început această provocare de a veni la Miami împreună. Ei bine, se vede și că timpul trece, că momentul se apropie pentru toată lumea, pentru că suntem din aceeași generație, ne-am construit împreună întreaga carieră și faptul că am putut să jucăm ultimii ani împreună a fost foarte frumos”, a spus Messi, conform sport.es.