România a ajuns să aibă un alt antrenor pe banca Interului, la 26 de ani după ce Mircea Lucescu prelua formația milaneză, fascinând lumea fotbalului de la noi.

Din păcate, mandatul lui „Il Luce“ pe „Giuseppe Meazza“ a fost unul scurt și, per ansamblu, nereușit. Când vedem bilanțul românului, în 17 partide, ne convingem de acest lucru: 4 victorii, 4 egaluri, 9 înfrângeri, golaveraj 26-26. Iar dacă Mircea Lucescu, printre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului, n-a reușit la Inter, atunci ne dăm seama cât de greu e să prinzi „rădăcini“ pe banca unei astfel de formații, unde pretențiile sunt uriașe!

Mircea Lucescu: „Inter are o echipă bătrână“

Acum, și Cristi Chivu (44 de ani) se convinge, treptat, că îl așteaptă provocarea carierei, odată cu numirea sa la Inter. Volumul de critici la adresa sa, după un singur turneu mai puțin reușit, cel de la Mondialul Cluburilor, ne arată ce îl așteaptă pe fostul căpitan al naționalei. 

În cadrul intervenției sale la Digi Sport, Mircea Lucescu (79 de ani) a vorbit, la rândul său, despre misiunea dificilă a lui Chivu, la Inter.

Faptul că el a ajuns la Inter e mare lucru pentru fotbalul românesc și pentru cariera lui. Sper să-l urmeze și jucătorii români, în campionatul italian. Chivu e foarte bine cunoscut în Italia, chiar dacă misiunea lui, la Inter, nu va fi deloc ușoară. La Parma, el a avut pe mână o echipă mai mică, unde presiunea și așteptările erau altele“, a spus Mircea Lucescu.

El a identificat și marea problemă a lui Chivu, având în vedere lotul pe care l-a „moștenit“ de la Simone Inzaghi, plecat la Al-Hilal Riad.

Asta e problema Interului, că e o echipă bătrână, chiar dacă e valoroasă. Să vedem ce va reuși Chivu, sper să aibă inspirație și să facă alegerile corecte. Cert e că nu-i va fi ușor“, a încheiat selecționerul României.