Paris Saint-Germain a obţinut "o victorie mare" în faţa echipei Real Madrid, miercuri, în semifinalele Cupei Mondiale a Cluburilor, a afirmat antrenorul Luis Enrique, care a recunoscut însă că elevii săi au beneficiat de "doi ani de muncă" în plus faţă de rivalii lor spanioli, care au schimbat staff-ul tehnic în această vară şi nu au avut timp să se pregătească aşa cum trebuie pentru turneul din Statele Unite.
Luis Enrique le-a găsit o scuză celor de la Real Madrid: "Au nevoie de timp, sunt pe un drum nou"
"Ei sunt pe un drum nou, au jucat şase meciuri (de la sosirea noului antrenor, Xabi Alonso - n .red), iar noi am avut deja doi ani de muncă. Sunt situaţii diferite", a spus Luis Enrique la conferinţa de presă pe care a susţinut-o la finalul meciului de pe MetLife Stadium din East Rutherford (New Jersey).
"Au şase meciuri, au nevoie doar de timp şi de un presezon adecvat. Sunt o echipă care nu a avut timp să muncească şi să se pregătească, nu ne putem compara", a insistat tehnicianul spaniol.
Pentru PSG, "a fost un meci foarte bun. Ne-am creat ocazii şi am reuşit să marcăm goluri în primele 15 minute. Asta a fost important pentru a ne spori încrederea. Este o mare victorie", a subliniat el, potrivit Agerpres.
Luis Enrique, după meciul cu Real Madrid: laude pentru Dembele, favorit la trofeul Balonul de Aur
Luis Enrique are acum ocazia să cucerească al cincilea trofeu al sezonului alături de PSG, care va înfrunta formaţia engleză Chelsea Londra în finala Mondialului cluburilor: "Este un obiectiv pe care l-am avut de la început. Este dificil de realizat. Foarte puţine echipe pot face asta. Mai este un singur meci pentru a scrie şi construi istorie".
"Un club francez capabil să câştige toate trofeele, Liga Campionilor şi Cupa Mondială a Cluburilor, înseamnă foarte mult pentru noi", a adăugat antrenorul lui PSG.
"Este o plăcere să lucrez la Paris ca antrenor. Încă de la început, am văzut sprijinul conducerii sportive şi al preşedintelui pentru a ne atinge obiectivele şi, ca să fiu sincer, nu credeam că vom obţine rezultate atât de bune", a mărturisit spaniolul.
Întrebat dacă Ousmane Dembele mai are rivali în cursa pentru trofeul Balonul de Aur, Luis Enrique a răspuns: "Din punctul meu de vedere, pentru Balonul de Aur, trebuie să existe anumite premise: nu doar goluri şi pase decisive, ci şi a ajuta echipa să câştige trofee. Jucătorul care a realizat toate acestea este Dembele, cu o diferenţă mare faţă de ceilalţi jucători. Aceasta este părerea mea".
Rezultatele lui PSG la Mondialul Cluburilor
- 4-0 contra lui Atletico Madrid (grupe)
- 0-1 contra lui Botafogo (grupe)
- 2-0 contra lui Seattle Sounders (grupe)
- 4-0 contra lui Inter Miami (optimi)
- 2-0 contra lui Bayern Munchen (sferturi)
- 4-0 contra lui Real Madrid (semifinale)