Karim Adeyemi, internațional german cu mamă din România și tată din Nigeria, ar fi ajuns la un acord cu FC Barcelona, însă catalanii trebuie să bată palma acum și cu Borussia Dortmund. Prima ofertă s-ar fi ridicat la 20 de milioane de euro, însă, potrivit Sky, nemții așteaptă măcar 33 de milioane, adică suma plătită pentru a-l achiziționa pe atacant de la Salzburg.
Marcel Răducanu nu e impresionat de Karim Adeyemi, dorit de Barcelona
Un rol important în decizia lui Adeyemi l-ar fi avut și soția sa, kosovara Loredana Zefi, care nu ar mai dori să locuiască la Dortmund.
În cele patru sezoane petrecute până acum la Dortmund, Adeyemi nu a reușit să îl impresioneze pe Marcel Răducanu. Fostul mare jucător al Borussiei spune că atacantul este inconstant, însă ar putea fi transformat de Hansi Flick la Barcelona.
"Știu că în ultimul timp nu prea a jucat. E genul de jucător care, dacă e frumos afară, joacă bine. Dacă echipa joacă bine, joacă și el. Nu e genul de jucător care să facă diferența prin caracterul lui de lider. E un jucător bun, de viteză, driblează bine, însă nu are constanță în joc. Face un meci bun sau două, iar trei sau patru nu îl mai vezi.
Acolo ar avea alt antrenor. Dacă Barcelona are intenția să îl ia, înseamnă că s-a gândit bine Flick. Îl știe ca jucător și poate se gândește că își va da drumul și va deveni un fotbalist cu constanță. S-ar putea să fie diferit sub comanda lui Flick.
Știu că el mai are un an de contract, până în 2027. Se pare că el nu vrea să prelungească. S-a scris de mai multe ori, inclusiv în timpul campionatului, că vrea să plece. Soția lui nu prea e mulțumită de orașul Dortmund și ar vrea să stea într-un oraș mai mare din Anglia sau Spania", a spus Marcel Răducanu, pentru PRO TV.
Adeyemi vine după un sezon în care a marcat 10 goluri și a oferit 6 pase decisive în cele 39 de partide de la Borussia Dortmund. Atacantul nu a prins însă lotul Germaniei pentru Cupa Mondială, chiar dacă în preliminarii a fost folosit de Julian Nagelsmann.













