Unul dintre jucătorii luați la țintă de antrenor a fost Ștefan Târnovanu, acuzat că a tras de timp mult mai mult decât ar fi fost permis în mod normal, iar arbitrul nu l-a avertizat deloc.
Portarul de la FCSB a fost criticat pentru comportamentul său și de către Adrian Porumboiu, fostul arbitru, care nu l-a menajat nici pentru ieșirile pe centrări.
"Probabil că Târnovanu are înălțimea prea mare și de multe ori simte nevoia să stea și pe jos. Îl apasă înălțimea… glumesc, evident. Arbitrii care văd astfel de atitudini ar trebui să îl atenționeze de prima dată. Aceasta este o treabă copilărească.
Ei trag de timp, e în interesul echipei, se poartă treaba asta în toată lumea, doar că la el a devenit o obișnuință să facă asta. E un actoraș bun, pentru că emană și o durere profundă care nu există. De multe ori dă impresia că are nevoie de salvare, doar că nu are nimic.
Joacă bine, doar că nu mai prinde coțofana de sus, așa cum spun fotbaliștii, nu prea prinde mingea. Dă pe lângă ea, dă pe lângă minge, ca la volei, și dă și în adversar", a spus Adrian Porumboiu, potrivit Fanatik.
Victor Becali, anunț despre transferul lui Ștefan Târnovanu
Ștefan Târnovanu are o clauză de reziliere în valoare de 10 milioane de euro, însă Victor Becali spune că suma de transfer poate fi negociată. În trecut, FCSB nu a acceptat prețuri mai mici decât clauzele de reziliere în cazul unor jucători precum Florinel Coman sau Florin Tănase.
"Târnovanu este un portar tânăr, talentat, a făcut un campionat foarte bun. Este normal să existe interes, dar rămâne de urmărit. Nu poate fi făcut nimic oficial în momentul ăsta. Până nu se deschide oficial mercato, nu poate exista ceva.
Cu orice clauză se tratează. Nu e obligatoriu să se plătească clauza de reziliere.
Rămâne de văzut dacă i s-ar potrivit Italia. I s-ar potrivi multe campionate, dar vom vedea. Deocamdată e devreme", a spus Victor Becali, pentru PRO TV.
FCSB a jucat până acum 60 de meciuri în acest sezon. Târnovanu a fost între buturi în 55 dintre acestea, iar în 22 dintre ele nu a încasat gol.