Steaua se pregătește în cantonamentul din Bulgaria pentru noul sezon din Liga 2, care stă să înceapă.
Cu toate cu nu au drept de promovare nici în acest sezon, „militarii” își doresc să încheie cât mai sus în eșalonul secund al României.
Daniel Oprița, temător înaintea startului în Liga 2
Antrenorul „militarilor” a vorbit, în exclusivitate pentru Sport.ro și PRO TV, despre situația Stelei înaintea începerii noului sezon din Liga 2.
Oprița nu s-a ferit să recunoască faptul că stagiunea 2025/2026 va fi complicată, dar „roș-albaștrii” vor încerca să prindă play-off-ul.
El a dezvăluit că și-ar mai dori un jucător, pentru a acoperi măcar una dintre pozițiile unde „militarii” au probleme.
„Am plecat în cantonament, în Bulgaria, am făcut un lot de 20 de jucători și vom vedea când începe campionatul.
(n.r. Mai așteptați jucători?) Da, maxim un jucător, dacă nu, o să rămânem cu ce avem. Am vrea un mijlocaș sau un fundaș central, pe una dinte astea două poziții.
Nu știm dacă o să ne luptăm pentru locurile fruntașe, nu știu unde vom fi, pentru că e o echipă nou, cu mulți jucători tineri și nu știu deocamdată. Până nu încep jocurile oficiale nu pot să știu exact, încă nu am putut să îmi fac o părere.
Nu știu dacă echipele din Liga 2 din Ungaria cu care am jucat (n.r. în meciurile de pregătire) sunt mai bune decât cele din campionatul nostru.
Eu sper să facem față la Liga 2, să putem să ne luptăm chiar pentru play-off, dar cred că va fi mai greu față de sezonul trecut”, a spus Daniel Oprița, în exclusivitate pentru Sport.ro și PRO TV.
Steaua va debuta în noul sezon al Ligii 2 pe terenul lui CS Tunari, la începutul lunii august.