Roș-albaștrii au încheiat pe primul loc în sezonul 2024/25 cu 52 de puncte, clasându-se în play-off la nouă puncte față de ocupanta poziției secunde, CFR Cluj.

Echipa pregătită de Elias Charalambous a bifat în partea a doua a campionatului șapte victorii și trei rezultate de egalitate. FCSB a încheiat play-off-ul fără eșec.

Gigi Becali: ”O să jucăm finala Champions League. O să vedeți!”

Gigi Becali vrea ca FCSB să revină în Champions League. Stagiunea precedentă, campioana en-titre a evoluat în Europa League, competiție în care a ajuns până în optimi.

Patronul roș-albaștrilor lansează de data asta o dorință ”exotică”. Milionarul din Pipera și-a propus ca FCSB să ajungă până în finala de la ”masa bogaților”.

”O să vedeți, să țineți minte discuția asta, o să ne batem cu ăia. O să jucăm finala de Liga Campionilor, o să vedeți. Eu așa visez și așa o să fac. Așa mi-am propus”, a spus Becali la Digi Sport.

EXCLUSIV Ofertă din Superligă pentru Malcom Edjouma: ”Am vorbit cu el”

Vor exista câteva nume și pe lista plecărilor. Malcom Edjouma (28 de ani), mijlocașul francez al campioanei, nu mai intră în planurile lui Becali pentru sezonul următor și putea ajunge la altă echipă din Superliga României.

„Sunt niște schimbări, sunt discuții, am vorbit cu Leo. Deocamdată nu am nicio informație care să fie atât de fierbinte. (n.r. - Îl vreți pe Edjouma?) Îl vreau, îl vreau. E greu cu el. El nu vrea să vină la mine, dar eu îl vreau. Am vorbit cu el, dar vedem”, a spus Iftime, în exclusivitate pentru Sport.ro.