După ce căpitanul roș-albaștrilor a negat vehement că ar fi cerut să plece în această iarnă, impresarul a revenit cu precizări pentru a liniști apele în tabăra campioanei.
Ajuns la 27 de ani și aflat la FCSB din 2020, Darius Olaru rămâne un punct fix în echipa bucureșteană, în ciuda speculațiilor privind un transfer în străinătate. Deși numele său a fost vehiculat intens pe piața transferurilor, mai ales în contextul revenirii după accidentarea gravă suferită la începutul anului 2025, mijlocașul nu va părăsi echipa în perioada de mercato care urmează.
Scânteia scandalului a pornit de la o afirmație a lui Giovanni Becali, care susținea că Olaru l-ar fi întrebat pe nepotul său despre o posibilă plecare în ianuarie. Reacția fotbalistului nu s-a lăsat așteptată, acesta demontând informația pe un ton categoric.
În urma replicii jucătorului, Giovanni Becali a ținut să clarifice situația definitiv, transmițând un mesaj clar pentru fani: căpitanul nu pleacă nicăieri momentan.
„Darius Olaru este un băiat cuminte, care nu vrea să plece. Rămâne la FCSB. Dacă va fi ceva, atunci vom vedea. Depinde, important este ca actualul club să fie de acord, iar mai apoi jucătorul. Până acolo este drum lung și vom vedea. Tatonări sunt tot timpul, dar până nu este nimic sigur nu putem face nimic”, a spus Giovanni Becali, potrivit Digisport.
Olaru, deranjat de speculații
Subiectul l-a deranjat pe fotbalistul cotat cu o clauză de reziliere de 5 milioane de euro. Darius Olaru a ținut să îi asigure pe suporteri că mintea lui este doar la obiectivele echipei și s-a arătat surprins de scenariile apărute în spațiul public legate de dorința sa de a părăsi România.
Căpitanul FCSB a precizat că nu dorește să intre în polemici, dar a simțit nevoia să intervină după ce a primit numeroase mesaje îngrijorate din partea fanilor.
„Da, nu știu. Am văzut și eu declarația. Nu știu cui i-am spus eu că-mi doresc să plec. Nu știu, nu vreau să discut, pentru că nu vreau să deranjez pe nimeni. Am primit chiar multe mesaje de la fani, eu sunt cu gândul aici și cât sunt aici dau totul pentru culori, dau totul pentru ei”, a menționat Darius Olaru.