Brescia, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk sau Dinamo Kiev sunt doar câteva dintre echipele pe care Mircea Lucescu le-a antrenat. Cu 38 de trofee în CV, ”Il Luce” încearcă, pe final de carieră, o performanță importantă cu naționala României: calificarea la Campionatul Mondial, acolo unde ”tricolorii” nu au mai fost de 28 de ani.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV cu ocazia zilei sale de naștere, selecționerul României a dezvăluit care este ”marele său regret”: că nu a avut timp mai mult pentru destinațiile turistice în orașele prin care l-a purtat cariera sa impresionantă.
Mircea Lucescu: ”Ăsta e marele meu regret”
Mircea Lucescu se află la al doilea ”mandat” ca selecționer al României, după cel din perioada 1981-1986, în care a reușit calificarea la Campionatul European din 1984. În plus, ”Il Luce” a mai fost și selecționer al Turciei între 2017 și 2019.
„E prea târziu acum să mai vorbim lucrul ăsta. Meseria mea nu mi-a dat posibilitatea să vizitez, ăsta e marele meu regret. În afară de stadion, hotel, terenul de antrenament, avion și un tur al orașului, pe care-l fac de fiecare dată cu echipa mea pentru a simți, de fiecare dată, pulsul orașului, cultura lui... încerc să extrag, din fiecare moment, lucrurile care îmi pot folosi mie, pentru mintea și sănătatea mea”, a spus Mircea Lucescu, într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistei PRO TV Violeta Colgiu.