Tehnicianul din Giulești reușește să atragă atenția atât în timpul partidelor, cât și prin declarațiile pe care le face înainte și după meciuri, astfel că în jurul său s-au iscat mai multe controverse.
Unul dintre numele importante din sportul românesc care contestă comportamentul lui Marius Șumudică este Ilie Năstase, care a oferit o reacție, în exclusivitate pentru Sport.ro.
"Sigur, mai sunt și cunoscători ca domnul Șumudică, care o să zică că ne bate la mic dejun, prânz și cină. Sper să aibă același pronostic ca cel cu PAOK. El nu prea se pricepe, știe doar să joace cu mingi de cârpă, așa știu eu. E depășit băiatul ăsta, nu prea are treabă cu antrenoratul și cu ce se întâmplă în fotbal. El e cu gura, cu scandalul. Am văzut că a certat și un ziarist, spunând că abia așteaptă să moară – ceva meltenesc, ceva urât. Așa e Șumudică, cu treburi din astea urâte. Omul nu știe să se comporte și mă mir pentru Sucu. Îi strică numele de la Rapid și numele de la Mobexpert. Eu o să-i spun lui Dan, am văzut că și el a luat atitudine. Știți care e problema? Meciurile, din păcate, nu se joacă pe teren, ci în afara lui, și e urât așa", a spus fostul mare jucător de tenis.
Anunțul lui Marius Șumudică înainte de play-off: "Am încasat, dar o să și dau"
În ziua în care a împlinit 54 de ani, Marius Șumudică a vorbit despre ceea ce înseamnă Rapid pentru el, dar și despre obiectivele pe care le are pentru ultima parte a sezonului.
"Așa este Marius Șumudică, nu? Sper să continui și să fiu tot la fel cum am fost. Când ai Rapid în suflet, nu poți să fii altfel. Eu nu pot să mă transform.
Un nebun frumos, să zic așa. Am rămas același. Caracterul îl schimbi greu. Am încercat și la începutul acestui sezon să fiu un alt tip, mai liniștit, dar nu pot. Asta e Șumudică! Și încasez, și dau. Așa e în viață, sunt pregătit sa încasez, am încasat, dar o să și dau.
Va fi un play-off cu cele mai bune echipe în momentul de față, va fi un play-off disputat. Fiecare se poate gândi și poate tinde către cupele europene.
Nu cred ca va fi liniștit, din parte noastră nu va fi liniștit, cu siguranță. Rapid nu poate să fie liniștit niciodată și Șumudică nu va fi liniștit niciodată în play-off.
Eu când nu sunt agitat, nu sunt Șumudică, mi-e îmi place și recunosc că asta este unul dintre defectele mele. Nu pot trăi fără conflicte", a declarat Marius Șumudică, în exclusivitate pentru PRO TV.