La aproape 20 de ani de la duelul care a ținut România cu sufletul la gură în Cupa UEFA, foștii mari jucători ai celor două rivale s-au reunit pentru un nou episod special al rivalității dintre Steaua și Rapid.

Printre cei prezenți se află și Dani Coman, fostul portar al giuleștenilor, care a dezvăluit înaintea partidei că vine după o intervenție medicală la umăr și nu este într-o condiție fizică ideală.

„Eu sunt mai puțin pregătit, sunt după o intervenție pe care am avut-o la umăr, dar voi juca și eu cinci minute. Fără plonjoane în seara asta, doar cu piciorul!”, a spus Dani Coman pentru PRO TV și Sport.ro.

Dani Coman nu crede că va mai fi un sfert UEFAntastic în următorii 100 de ani

Actualul președinte de la FC Argeș a vorbit și despre atmosfera de la eveniment și regretă că stadionul nu va fi plin la un asemenea meci.

„Sper să fie un meci frumos. Păcat că nu s-au vândut foarte multe bilete. Mi-aș fi dorit să fie stadionul plin, să vadă jucătorii care acum 20 de ani îi vedeau poate părinții lor.

Eu nu cred că vom mai avea în următorii 100 de ani un sfert de finală europeană cu două echipe românești”, a mai declarat Dani Coman.

În 2006, Steaua elimina Rapidul în sferturile Cupei UEFA, după 1-1 în Giulești și 0-0 pe fostul stadion „Lia Manoliu”. Golurile erau atunci semnate de Bănel Nicoliță și Viorel Moldovan.