VIDEO EXCLUSIV Reacția lui Ciprian Marica după ce Pitu a fost vândut de Hagi la jumătate din suma pe care ar fi vrut-o el

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 25 Ianuarie 2023, 10:19
Data actualizarii: Miercuri 25 Ianuarie 2023, 10:43

Farul Constanța și Girondins Bordeaux au ajuns la un acord pentru transferul lui Alexi Pitu (20 de ani).

Dacă trece de vizita medicală, programată miercuri, fotbalistul de bandă va semna cu gruparea din liga secundă franceză un contract până în 2027.

Deși Farul nu a obținut suma la care visa Ciprian Marica, oficialul ocupantei locului doi în Superliga se declară mulțumit de suma pe care o va încasa Farul de pe urma lui Pitu.

„Cred că pentru Pitu este un pas înainte. Să te duci să joci, să te poți prezenta chiar și în liga secundă din Franța, ești mai aprope de fotalul mare decât din România. Vrem, nu vrem, trebuie să fim realiști.

Vorbim de o echipă de tradiție, care a avut niște probleme, dar care mai mult ca sigur va reveni pe prima scenă a fotbalului și va promova. Bordeaux, o echipă la care mulți visează, atât condiții, cât și financiar. Pitu se duce la mai bine, e clar, din punctul ăsta de vedere.

Pentru Farul a fost o înțelegere bună. Repet, nu suntem în situația în care să ținem jucătorii și ne putem baza pe ei o perioadă lungă de timp, lucru pe care l-am dori... însă nu suntem în punctul acesta. Sper că reușim acest lucru, pentru că promisiuni există din partea realităților și a investitorilor, că vor veni”, a spus Ciprian Marica, la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă în sport”.

4 milioane de euro ar fi vrut Marica pe Pitu

Întrebat despre cota de piață a lui Claudiu Petrila de la CFR Cluj, Ciprian Marica, unul dintre acționarii de la Farul, a spus că ar fi vrut, pentru Pitu aceeași sumă pe care au cerut-o ardelenii în schimbul lui Petrila, adică patru milioane de euro.

„Sunt pe acolo cei doi, cel puțin în opinia mea. Petrila patru milioane? Mi se pare o sumă corectă, mi se pare că e un puști de viitor. Ai un 'handicap' că ești din România, că nu ai coeficient, că fotbalul nu e văzut cum trebuie, că jucătorii români nu au cotă. E foarte adevărat. Dacă Petrila ar fi fost brazilian, ar fi avut altă o cotă, ar fi fost altă sumă. 

Din păcate, de mulți ani nu mai avem un reprezentant la cel mai înalt nivel și fotbalul românesc suferă. Cota jucătorilor români nu are cum să crească. Dacă Petrila valorează patru milioane, mă gândesc că uite așa avem și noi pentru Pitu, tot patru milioane de euro”, spunea Ciprian Marica, la emisiunea „Ora exactă în sport” de la PRO ARENA.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!