Dramă pentru Ladislau Boloni! Metz a retrogradat după un baraj dramatic cu Saint-Etienne

Dramă pentru Ladislau Boloni! Metz a retrogradat după un baraj dramatic cu Saint-Etienne Ligue 1 Dramă pentru Ladislau Boloni! Metz a retrogradat după un baraj dramatic cu Saint-Etienne

Metz, echipa pregătită de Ladislau Boloni, a retrogradat în Ligue 2 după ce a pierdut barajul cu Saint-Etienne. Meciul din retur s-a încheiat la egalitate, 2-2.

După ce fosta campioană a Franței a câștigat cu 2-1 meciul din tur, Metz a început cum nu se putea mai rău meciul din retur, de pe teren propriu.

Echipa lui Boloni a rămas în zece oameni încă din minutul șase, după ce tânărul Pape Diallo a văzut direct cartonașul roșu, în urma unui fault dur.

Dramă pentru Ladislau Boloni! Metz a retrogradat în Ligue 2

Chiar și așa, Metz a reușit să înscrie de două ori în minutele 17 și 25, dar nu și-a menținut avantajul de două goluri pe tabelă, care i-ar fi putut asigura rămânerea în Ligue 1.

Saint-Etienne a egalat în minutul 35, prin Leo Petrot, iar jocul a fost împins în reprizele de prelungiri, după ce oaspeții au mai avut un gol anulat în partea secundă. 

Cel care a dat lovitura a fost Ibrahima Wadji, în minutul 117, iar Saint-Etienne a revenit în Ligue 1 cu 4-3 la general în fața lui Metz.

Ladsilau Boloni este antrenorul lui Metz din vara anului 2022, iar la finalul sezonului precedent a reușit să promoveze în Ligue 1. Potrivit site-urilor de specialitate, contractul antrenorului român este valabil până în 2025.

ARTICOLE PE SUBIECT
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!