Câștigătoare a Ligii Campionilor, în 2016, CSM București a confirmat performanța cu două locuri trei, semnate în 2017 și în 2018.
CSM București, fără calificare în Final Four-ul Ligii Campionilor din 2018
2026 poate fi însă al optulea an consecutiv în care faimoasa echipă de handbal feminin din capitală nu își face loc în primele patru cluburi ale handbalului european.
Invitată în emisiunea Poveștile Sport.ro, Crina Pintea - care evoluează la CSM București din 2019, cu o întrerupere de un sezon, în 2021-2022, când a jucat pentru Gyor - a explicat cum vede șansele echipei sale de calificare în Final Four.
Crina Pintea: „Nu e o perioadă tocmai plăcută pentru noi.”
„Ca în fiecare an, obiectivul e Final Four. Acum, nu e o perioadă tocmai plăcută pentru noi, dar eu sunt un om optimist și nu îmi pierd speranța.
Cred cu tărie că lucrurile se vor schimba și vom da tot ce avem noi.
Ăsta e unul din visurile mele, să ajungem cu echipa CSM București în Final Four-ul Ligii Campionilor.
Sunt de atâția ani la CSM și, îți dai seama, dorința e foarte mare.
În anii trecuți, am suferit foarte mult că nu s-a întâmplat acest lucru. Mai ales că am avut șanse, am fost la limită, de fiecare dată,” a precizat Crina Pintea, în exclusivitate pentru Sport.ro.
Gloria Bistrița, într-o poziție mai bună pentru calificarea în Final Four
Cu un meci programat în 11 ianuarie în Danemarca, la Odense, CSM București ocupă locul al cincilea al grupei B, aflându-se la cinci puncte distanță de primul loc care califică direct în sferturile de finală ale competiției.
Patru victorii și patru înfrângeri este bilanțul înregistrat de CSM București, în primele opt meciuri.
În Grupa A, Gloria Bistrița are șase victorii din primele opt etape, stă pe locul trei și are șansa, în etapa următoare, de a o egala la puncte pe Metz - ocupanta locului secund -, dacă franțuzoaicele vor pierde în fața neînvinsei Gyor.