Infrangere pe teren propriu dupa 4 ani: Romania 35-36 Ucraina!
Nationala de handbal feminin a Romaniei a fost invinsa sambata, la Buzau, de reprezentativa similara a Ucrainei, scor 35-36 (17-15), in meci contand pentru grupa I de calificare la turneul final al Campionatului European din 2010.
Dupa un debut mai putin fericit, 1-3 (min 5), tricolorele au marit ritmul si viteza de joc, egaland mai intai prin Carmen Amariei (3-3, min. 7), iar apoi trecand la carma jocului. Atmosfera creata de fanii din Buzau le-a motivat si mai mult pe jucatoarele antrenate de Radu Voina (9-6, min. 15), dar Ucraina nu a cedat prea usor (10-11, min. 19), obligand echipa Romaniei sa intre la time-out. Pana la pauza, meciul a fost echilibrat, dar tricolorele au reusit totusi sa iasa la vestiare in avantaj, 17-15.
La reluare, Romania a continuat sa domine, dar fara a reusi o desprindere decisiva pe tabela (21-20, min. 37). Ucraina si-a respectat blazonul, hartuind tot timpul echipa tricolora (24-25, min. 43), iar gluma s-a "ingrosat", cand scorul a devenit 27-29, cu 12 minute inainte de final. Pidpalova, jucatoarea Oltchimului, a tinut Ucraina in avantaj, 29-31 (min. 52), dar Romania a ripostat prin Varzaru, 31-31, un minut mai tarziu.
Ultimele minute au fost dramatice (31-33, min. 56), cu o echipa a Romaniei care a parut sa evolueze intr-un meci amical. Dinca a redus diferenta pe contraatac, 33-34 (min. 59), iar cand Ucraina a marcat de la 7 metri, prin Pidpalova, a fost clar ca soarta partidei nu mai putea fi intoarsa. Romania a fost invinsa pe teren propriu, dupa 4 ani, ultima data cedand tot in campania Europenelor, in 2006, in fata Serbiei si Muntenegru, cu Gheorghe Tadici pe banca tehnica.
Marcatoarele tricolore au fost Neagu 10 goluri, Varzaru 6, Dinca 4, Amariei 4, Manea 3, Lecusanu 3, Stanca 2, Bradeanu 2, Chintoan 1, in timp ce pentru Ucraina s-au remarcat Pidpalova 10 reusite, Manacharova 7 si Borshenko 6.
In urma cu trei zile, la Zaporoje, Romania a remizat cu Ucraina, scor 27-27 (14-18).
Dupa patru meciuri jucate in grupa I, Romania a ramas cu 5 puncte, fata de Ucraina, care a devenit lider, cu 7. Rezultatele de pana acum ale tricolorelor: 37-23 cu Portugalia, 39-18 cu Elvetia, 27-27 cu Ucraina si 35-36, tot cu Ucraina.
Romania va juca urmatoarele partide in 26 mai, cu Portugalia (deplasare) si in 29 mai, cu Elvetia, pe teren propriu.
La turneul final al CE din decembrie 2010, care va fi gazduit de Norvegia si Danemarca, se vor califica primele doua clasate din fiecare din cele sapte grupe preliminare.
"Sigur ca nu ne asteptam la infrangere, dar cu maniera de joc a echipei, nu aveam cum sa castigam, in fata unei adversare harnice. Am vrut sa demonstram ca suntem individualitati, nu echipa si a venit infrangerea. Am crezut ca maniera de joc de la Zaporoje nu se va repeta, dar exact asa s-a jucat si acolo, cu prea multe greseli individuale. Ne consideram mari si tari, dar nu asta e realitatea!"
"Jucatoarele de la Oltchim, ce joaca pentru Ucraina, si-au facut datoria fata de culorile lor nationale, dar si noi le-am ajutat. As face o mare eroare daca as remarca pe cineva, de obicei nu remarca decat echipa, dar acum nu pot sa fac nici asta. Nu stiu ce s-a intamplat, probabil gandul la Sarbatori a dus la acest rezultat, dar asta le-a adus amaraciune si jucatoarelor, si fanilor, pe care nu i-a putut rasplati deloc. Nu cred ca e important sa dam goluri pe la spate intr-un meci cu miza", a declarat Radu Voina, la Digi Sport, finalul partidei Romania-Ucraina, de la Buzau, scor 35-36, in preliminariile CE din 2010.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News