Marți, Como a obținut o victorie clară pe terenul Pisei, scor 3-0, chiar dacă toate reușitele echipei lui Cesc Fabregas au venit în ultima jumătate de oră: Maximo Perrone (68') și Anastios Douvikas (76', 90+6').
Cesc Fabregas: "Chivu să vorbească de titlu. Eu jur că nu mă uit niciodată la clasament"
Como a ajuns la trei victorii consecutive, iar după triumful de pe terenul toscanilor a urcat temporar pe locul 4, cu 33 de puncte, la șase lungimi în spatele liderului Inter.
La conferința de presă de după meci, Cesc Fabregas a fost întrebat dacă măcar visează la cucerirea titlului. Fostul mare mijlocaș spaniol a exclus un astfel de gând, transmițând că doar granzii din Serie A ar trebui să aibă asemenea preocupări.
"Jur că nu mă uit niciodată la clasament. Un membru din staff mi-a spus astăzi pe ce loc suntem și i-am zis: 'Ajunge, nu îmi place să vorbim despre asta!'.
Nu noi trebuie să vorbim despre acest obiectiv. De exemplu, Chivu trebuie să vorbească despre câștigarea titlului, având în vedere echipa pe care o are și clubul la care se află. De asemenea, Juventus, Napoli sau Milan, însă nu noi. Noi suntem într-un proces", a spus Cesc Fabregas, potrivit Calcio Mercato.
În decembrie, Como a suferit un eșec drastic pe terenul lui Inter. Echipa lui Cristi Chivu s-a impus cu 4-0 și i-a administrat formației lui Cesc Fabregas doar al doilea eșec stagional.