Retras din fotbal în 2023, Ibrahimovic a preluat un rol de consilier la AC Milan, ultimul club la care a evoluat. Suedezul este și omul de legătură dintre club și compania americană RedBird Capital, care a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni în urmă cu trei ani.
Zlatan Ibrahimovic își amintește de tânărul Cristi Chivu: "Era cel mai matur de la Ajax"
Pe parcursul carierei de fotbalist, Zlatan Ibrahimovic l-a avut coleg pe Cristi Chivu la Ajax (2001-2003) și Inter (2007-2009). Cei doi au fost și adversari în Serie A, iar rivalitatea continuă și în prezent, având în vedere că tehnicianul român a fost numit în vară pe banca tehnică a nerazzurrilor.
"Îl cunosc pe Chivu din perioada în care jucam amândoi la Ajax. Aveam o echipă talentată, iar el era cel mai matur. Era un campion și o persoană avansată din punct de vedere al gândirii. Este însă prea devreme să îl judecăm ca antrenor. Îi urez baftă, dar sper să nu câștige", a spus Zlatan Ibrahimovic, într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport.
- Cristi Chivu a ajuns la Ajax cu doi ani înaintea lui Zlatan, în 1999, când nu împlinise încă 19 ani. Românul a ajuns ulterior să poarte banderola de căpitan a "lăncierilor".
- 5 victorii consecutive are Chivu pe banca lui Inter.