Prestațiile atacantului de la FC Botoșani l-au readus în atenția cluburilor din străinătate. Există interes concret pentru Mailat, care se află în negocieri cu viitoarea sa formație.
Iftime așteaptă ca jucătorul să ajungă la un acord cu noua sa echipă, după care se așteaptă să primească o ofertă concretă. Finanțatorul echipei moldovene îl evaluează pe Mailat la 500.000 de euro.
Valeriu Iftime vrea 500.000 de euro pentru Sebastian Mailat
Ar fi a doua oară când FC Botoșani reușește să-l vândă pe Mailat, care a fost transferat și în 2024, în Coreea de Sud, pentru 250.000 de euro. Acolo a rezistat un singur sezon, după care s-a întors în campionatul nostru, la Sepsi, cu care a retrogradat.
„Sunt niște discuții avansate cu el, dar deocamdată nu e nimic conturat la modul serios, că îi dăm drumul. Pur și simplu am spus 'da, veniți cu o ofertă scrisă'.
În momentul în care copilul s-a înțeles și e o ofertă OK pentru club, îi dau drumul. În momentul ăsta, lumea e preocupată cu Mondialul, n-au timp de transferuri. Ofertă OK pentru noi înseamnă minimum 500.000 de euro”, a spus Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru Sport.ro.
Întors la FC Botoșani vara trecută, Mailat a avut un sezon de excepție, iar în clasamentul golgheterilor a fost depășit doar de Jovo Lukic (18) și Florin Tănase (16). Mailat a încheiat la egalitate cu rapidistul Alex Dobre (15).
ACS Poli Timișoara, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaș, Universitatea Cluj, FC Voluntari, FC Botoșani și Sepsi OSK sunt echipele pentru care a mai evoluat Mailat în cariera sa.