Adrian Mititelu Jr. nu s-a bucurat de prima victorie după două luni: „Am avut două penalty-uri clare!”

Adrian Mititelu Jr. FCU Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 22 Octombrie 2021, 21:12
Data actualizarii: Vineri 22 Octombrie 2021, 21:25

FCU Craiova a câștigat meciul cu Gaz Metan Mediaș, 2-1, din etapa a 13-a a Ligii 1. 

FCU Craiova a învins-o pe Gaz Metan, 2-0, și obținut o nouă victorie în Liga 1 după o pauză de două luni, ultimul succes înregistrat în campionat fiind victoria cu Academica Clinceni, 2-1. 

Însă, cu toate că a obținut cele trei puncte, Adrian Mititelu Jr. a criticat prestația lui Horia Mladinovici. Patronul oltenilor îl acuză pe arbitru că nu le-a acordat celor de la FCU Craiova două lovituri de la 11 metri. 

Am avut două penalty-uri clare! Încep să intru la idei deja. Nu pot să înțeleg cum arbitrează acest domn în Liga 1! La al doilea penalty faultul a fost la doi metri de el și tot nu a dat.

Nu sunt fericit, doar puțin mai liniștit. A fost un meci de 6 puncte. Victoria e meritată, am avut ocaziile mai mari, posesia. Se vede o schimbare. Vom fi în viitor o echipă greu de bătut.

Acum avem un joc mai ofensiv, nu mai jucăm atât de mult în spate. Dacă vom juca la fel ca azi, va fi greu să pierdem. Vom avea un program încărcat, trebuie să facem față, avem un lot valoros”, a declarat Adrian Mititelu Jr. la finalul partidei.

În urma acestui succes, după 13 etape din Liga 1, FCU Craiova ocupă locul 11, cu 12 puncte. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!