Andrea Compagno a plecat în Italia! Cine îl va înlocui la meciul lui FCSB cu FC U Craiova

Andrea Compagno FCSB Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 11 Noiembrie 2022, 22:51
Data actualizarii: Vineri 11 Noiembrie 2022, 22:51

Andrea Compagno (26 de ani), atacantul lui FCSB și golgheterul Superligii, a primit câteva zile libere din partea clubului și s-a întors în țara natală.

Vârful italian nu a fost în lotul lui FCSB pentru meciul cu Oțelul Galați (0-0), din Cupa României, iar Mihai Stoica a explicat că Andrea Compagno a rămas să se antreneze alături de ceilalți jucători care nu au făcut deplasarea.

Andrea Compagno va fi înlocuit de Billel Omrani la meciul FC U Craiova - FCSB

Ulterior, Compagno a primit câteva zile libere și a plecat în Italia. Golgheterul lui FCSB nu va fi în lot nici pentru meciul contra fostei sale echipe, FC U Craiova, având în vedere că există o clauză prin care vicecampioana este obligată să plătească 100.000 de euro către clubul oltean în cazul în care dorește să îl folosească la duelul direct.

Locul lui Compagno la meciul de la Craiova va fi luat de Billel Omrani, cel care nu a reușit să marcheze până acum la FCSB.

"Ori îl trimiteam pe Compagno la Galați, ori făcea alături de cei care n-au făcut deplasarea trei antrenamente foarte bune. Ce înseamnă să joci la Galați? Joci joi. Miercuri nu te poți antrena, te antrenezi doar pentru un meci, e un antrenament mai lejer. Vineri, refacere pentru cei care au jucat. Compagno a plecat azi în Italia, are și el nevoie de câteva zile libere. 

Am considerat că așa e cel mai bine, ca el să se antreneze foarte tare împreună cu cei care vor juca la Craiova. Chiar am rămas cu ei și am văzut antrenamentele, au fost niște antrenamente cu un ritm foarte alert, cu competiție și zâmbet pe figurile tuturor. Cam asta a fost povestea. O să joace Omrani. Este apt, combatant", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Meciul FC U Craiova - FCSB, contând pentru etapa cu numărul 18 din Superliga, este programat duminică, de la ora 21:00.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!