Ideea lui Dan Șucu și Victor Angelescu de a continua proiectul de la Rapid cu Daniel Pancu antrenor și Cristi Săpunaru director sportiv îl face pe Alexandru David, fostul președinte al lui Dinamo, să anunțe apocalipsa în Giulești. David consideră că patronul de la Genoa calcă apăsat pe urmele lui Ionuț Negoiță, face aceleași greșeli precum ex-patronul din Șoseaua Ștefan cel Mare și îi pune în gardă pe fanii Rapidului: "Șucu se va curăța în doi ani!".

"Hai să fim sinceri acum. Decât Pancone, mai bine Chirilă la Rapid. Măcar Șumudică era simpatic, jur, mai avea și momente când era simpatic. Pancu nu e simpatic, el face din alea, se duce și înjură lumea (n. red - referire la ieșirea nervoasă a lui Pancu la adresa arbitrilor la meciul România U21 - Elveția U21). Să-l schimbi pe Șumudică cu Pancu...păi ce ai făcut?", a declarat Alexandru David, miercuri dimineață, pentru iAmsport.ro.

Premoniție sumbră: "Șucu se curăță în doi ani, vinde clubul pe un leu!"

Conducător la Dinamo în una dintre cele mai grele perioade din istoria clubului bucureștean, David identifică la Dan Șucu un model de business cu care a fost familiar în perioada în care era mâna dreaptă a lui Ionuț Negoiță la Dinamo. Venit pe cai mari în Giulești, prosperul om de afaceri se confruntă cu realitatea dură a fotbalului românesc în care e nevoit să "împace și capra și varza", adică să mulțumească și galeria și să obțină și rezultate, strategie pe care David o consideră falimentară din start:

"Dan Șucu face fix aceleași greșeli pe care le-a făcut Ionuț Negoiță. La indigo! În doi ani de zile o să alerge prin oraș să dea echipa pe un leu. Sută la sută! El, în continuare, vrea să împace galeria cu legendele și vrea să țină cont și de presă. Și nu iese nimic. Șucu face aceleași greșeli. Se curăță! În doi ani o să vedeți o conferință de presă: Vreau să dau Rapidul, cine-l ia? Pe un leu, pe doi lei", e opinia dură a omului care a condus Dinamo până în 2019.

Săpunaru, luat în colimator înainte să înceapă munca

Logica lui David merge în direcția ipotetică în care Șucu, patronul clubului și primul factor de decizie, s-ar putea lovi în viitorul apropiat de influența pe care Cristi Săpunaru, pregătit pentru rolul de director sportiv, o va avea în vestiar și în luarea deciziilor importante. O mutare cu care nu e de acord încă dinainte ca ea să fie anunțată oficial:

"L-a pus pe Șumudică pentru că a vrut galeria, să fie bine ca să nu fie rău. Sezon ratat, zero barat. Vrei club ca afară, adu un antrenor de afară. Pleacă Șumudică și acum tu ce faci? Îl aduci pe Pancu. N-ai făcut nimic!

Mai mult de atât, îl pui pe Săpunaru director sportiv. Eu am văzut filmul ăsta: de acum încolo e alt băiat la care trebuie să ceri voie când vrei să faci ceva. Ăla, știi, stă toată ziua cu băieții (n. red - fotbaliștii), mai ales că vine din rândul lor. Acum, dacă vrei să-l aduci, nu știu, pe Lennon, Săpunaru zice <<Stai, mă, vine ăsta și ne trezește la nouă dimineața pe noi, care suntem vedetele Giuleștiului?>>. Vorbește cu băieții de două, trei ori pe la saună, pe la aia, și îi pune și pe băieți în cap", a mai punctat David, pentru sursa citată.