Cele două echipe și-au dat întâlnire duminică seară, în etapa cu numărul 20 din sezonul regulat al Superligii României, pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării.

La capătul celor 90 de minute, formația dirijată de Zeljko Kopic a bifat toate cele trei puncte, după ce tabela de marcaj a rămas blocată la 4-0.

Anunțul lui Zeljko Kopic după ce Dinamo a demolat-o pe Metaloglobus

După meci, Kopic a anunțat că va avea de muncă în fereastra de transferuri din iarnă. Croatul vrea să consolideze lotul pentru a rămâne cât mai sus în clasament la finalul sezonului regulat.

”Trebuie să acoperim câteva poziții în echipă. S-a dus mare parte din sezon, suntem în față. Mai sunt 10 meciuri de jucat din sezonul regulat. E important că am reușit să câștigăm.

Nimic nu s-a schimbat, mai sunt multe meciuri de jucat. Vom avea niște întâlniri în următoarele zile. Sper să avem o echipă mai puternică din iarnă”, a spus Zeljko Kopic.

Dinamo - Metaloglobus 4-0

Alberto Soro a deschis scorul în minutul 24, din pasa lui Cătălin Cîrjan. În actul secund, Cristi Mihai a dus scorul la 2-0 în minutul 68, Stipe Perica a majorat diferența în minutul 76, iar Cătălin Cîrjan a înscris ultimul gol al ”câinilor” în minutul 90+2.