Cristi Borcea, fost acționar al lui Dinamo, a făcut o declarație surprinzătoare despre rivala FCSB, prezicând că "roș-albaștrii" vor domina fotbalul românesc în următorii ani.

În plus, Borcea a lăudat investițiile constante ale lui Gigi Becali în echipă și infrastructură, afirmând că FCSB are "două echipe" și una dintre cele mai bine echipate baze de pregătire din țară.

Borcea, cuvinte mari despre FCSB

"Are două echipe, are una dintre cele mai puternice baze din toate punctele de vedere. Totul se învârte în jurul cașcavalului. Gigi are cașcaval și bagă constant de 25 de ani. 

100% va domina în următorii ani, nu se poate nimeni la nivel de echipă, infrastructură. Vine, încet, din urmă Șucu. Dar nu va băga niciodată banii pe care îi bagă nașu'. El e calculat, organizat, are proiect", a spus Cristi Borcea la Fanatik.

FCSB a câștigat duminică al 8-lea meci consecutiv, în Superliga, în fața lui Dinamo, impunându-se cu 2-1, după ce a fost condusă cu 1-0.

Cu două etape înainte de finalul sezonului regulat, FCSB se află pe primul loc în clasament cu 52 de puncte, unul mai mult decât ocupanta locului secund, Universitatea Cluj.

"Roș-albaștrii" merg foarte bine și în Europa League, acolo unde au ajuns până în optimile de finală după ce au eliminat-o pe PAOK Salonic în play-off-ul competiției. În optimi vor întâlni Lyon.