Ce este in realitate legitimatia cu care s-a laudat Becali! Functia prezentata de el NU exista la UE
Gigi Becali s-a laudat ca este "comisar inalt european pentru implementarea drepturilor fundamentale ale omului in lume" si a prezentat o legitimatie.
Patronul Stelei a anuntat ca se va ocupa de situatia inchisorilor din lume si a anuntat ca este comisar european pentru drepturile omului. Legitimatia prezentata de Becali este pentru functia de vicepresedinte al unui ONG din Romania care se ocupa cu apararea drepturilor omului. Legitimatia are steagul romaniei si este scrisa in limba romana, fara nicio legatura cu Uniunea Europeana.
"Eu vreau sa va spun cine sunt, da? Uita-te cine sunt. Nu am putut pana acum. De ce? Pentru ca nu era terminata pedeapsa, trei ani si jumatate de puscarie. In executarea pedepsei, am fost eliberat conditionat si nu puteam sa beneficiez de aceasta legitimatie de comisar inalt european pentru implementarea drepturilor fundamentale ale omului in lume. In lume, nu numai in Romania, da?! Asta eu sunt. Nu e falsa, puteti s-o verificati. Uite ce scrie aici.
Aici scrie asa: titularul acestei legitimatii este indreptatit pentru a monitoriza si a asigura respectarea drepturilor omului in lume si de a oferi asistenta de sprijin in fata justitiei celor carora le sunt incalcate drepturile fundamentale ale omului si demnitatea umana. Eu sunt comisar, merg, o arat la puscarie, sunt in baza de date, sunt vicepresedinte, avem contract de colaborare, protocol, cu ANP-ul si cu Ministerul Justitiei. Eu intru in puscarie sa verific. Nu ca daca-mi dai tu voie, da? Lasa ca-i invat eu sa respecte legea! Daca nu, plangere penala ca nu m-a primit", a spus Becali marti.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News