CFR i-a pus gand rau Stelei: "Suntem favoriti, avem cel mai bun lot!"
Mijlocasul portughez Dani este convins ca echipa sa are cel mai tare lot din Liga I si priveste cu incredere derby-ul cu Steaua
Dupa victoria de la Urziceni, care a propulsat-o pe primul loc, CFR Cluj va asteapta vizita Stelei.
Mijlocasul Dani este convins ca echipa sa are cel mai tare lot din campionatul Romaniei si spune ca o victorie in fata Stelei le va da sperante clujenilor pentru titlul de campioni.
"Am obtinut o victorie foarte importanta la Urziceni. Nu mi-a fost teama de acest meci. Ati vazut ce banca de rezerve avem? Cu Nicolae Dica, Peralta, Tony, Leao. Cred ca avem cel mai tare lot din Liga I in acest moment."
"Urmeaza un meci greu. Steaua vine dupa un esec, iar asta o ambitioneaza. In orice caz, noi suntem favoriti in aceasta partida. Avem fanii in spate, jucam pe terenul nostru. O sa fie bine. Vrem sa trecem peste acest debut de retur si sa facem 12 puncte din primele patru meciuri. Daca obtinem 12 puncte, atunci putem vorbi despre titlu."
"Sunt mai multe echipe care trag la titlu. Timisoara e una dintre ele. Mai sunt si Steaua, FC Vaslui, si Dinamo vine tare din spate. Va fi foarte greu acest retur. Trebuie sa fim atenti, pentru ca orice pas gresit ne poate costa titlul", a declarat Dani pentru Evenimentul Zilei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News