Fostul portar de la FCSB a urmărit meciul câștigat de campioana României pe terenul celor de la Go Ahead Eagles, scor 1-0, grație unui gol marcat de David Miculescu în minutul 13.

Ciprian Tătărușanu: ”Nivelul lui Târnovanu este unul foarte mare!”

Pus să analizeze prestația lui Ștefan Târnovanu, care a păstrat poarta roș-albaștrilor intactă, Tătărușanu a avut cuvinte de laudă la adresa actualului goalkeeper din poarta lui FCSB și a transmis că deși a avut câteva parade importante în meciul cu Go Ahead Eagles, acestea ar trebui să devină o rutină pentru Târnovanu, având în vedere valoarea sa.

Atât timp cât în deplasare, ca portar, nu iei gol, îți faci treaba. El a avut câteva intervenții dificile, dar acest lucru nu ar trebui să ne surprindă. Nivelul lui este unul foarte mare, iar acele intervenții, pentru el, trebuie să fie ceva normal”, a spus Ciprian Tătărușanu.

Ce a spus Târnovanu după meciul cu Go Ahead Eagles

Târnovanu s-a declarat mulțumit de faptul că a reușit să îi țină departe de gol pe cei de la Go Ahead Eagles. Portarul roș-albaștrilor a avut câteva intervenții salvatoare în fața olandezilor.

E o bucurie foarte mare, pentru că anul acesta am primit foarte multe goluri. Este o victorie foarte importantă pentru noi.

Băieţii au făcut un meci aproape perfect, e normal ca şi ei să aibă ceva ocazii. Anul trecut, în Europa, au fost meciuri în care ne-am apărat foarte bine.

(n.r.-despre fani) E foarte important, ţinând cont de locul jalnic în care suntem în campionat. Contează foarte mult pentru noi”, a spus Ştefan Târnovanu.