Costel Gâlcă a dat verdictul după noii jucători ai lui Rapid, atacantul kosovar Drilon Hazrollaj și fundașul central Lars Kramer.

Costel Gâlcă, verdict pentru Hazrollaj și Kramer

Antrenorul giuleștenilor a fost plăcut impresionat de felul în care s-au pregătit cei doi fotbaliști în cantonamentul din Slovenia. Hazollaj a fost transferat de la FC Malisheva pentru aproximativ un milion de euro, în timp ce Kramer a ajuns în Giulești liber de contract de la Aalborg.

Drilon (n.r. Hazrollaj) s-a integrat bine, era un jucător pe care eu îl cunoșteam, cu calități foarte bune, viteză foarte bună. Finalizează foarte bine, s-a văzut și în meciurile de pregătire și ne dorim să continue la fel.

Și Lars (n.r. Kramer) la fel, e un jucător cu o experiență foarte mare, chiar dacă are 26 de ani. Joacă de foarte mult timp în liga daneză și e un jucător care din punct de vedere tehnico-tactic stă foarte bine”, a spus Costel Gâlcă.