"D-asta l-am pus căpitan pe Ivan!". Reacția lui Eugen Neagoe după prima victorie la Universitatea Craiova

Eugen Neagoe Andrei Ivan FC Hermannstadt Universitatea Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 28 Ianuarie 2023, 22:44
Data actualizarii: Sambata 28 Ianuarie 2023, 22:43

La primul meci cu Eugen Neagoe în calitate de antrenor principal, Universitatea Craiova a câștigat contra lui FC Hermannstadt, scor 2-0, în runda cu numărul 23 din Liga 1.

Andrei Ivan a marcat ambele goluri ale Universității Craiova, în minutele 48 și 69, iar oltenii, locul 5 în campionat, au egalat-o la puncte pe FCSB, care are un meci mai puțin disputat.

Reacția lui Eugen Neagoe după prima victorie la Universitatea Craiova

După meci, Eugen Neagoe a avut cuvinte de laudă pentru Andrei Ivan, a explicat care au fost motivele pentru care l-a desemnat căpitan și s-a arătat încrezător că echipa poate juca în viitor chiar mult mai bine decât în această seară.

"E al doilea joc, chiar dacă nu am fost pe bancă la Botoșani. Din păcate nu ne-a ieșit atunci cum am dorit. În această seară am întâlnit o echipă bună. Știți foarte bine ce rezultate au avut cei de la Hermannstadt, nu întâmplător au câștigat cu CFR sau Farul. Ne așteptam să fie un joc dificil, dar cred că am controlat partida de la un capăt la altul, chiar dacă nu am avut multe situații de a marca în prima repriză. În repriza a doua am făcut un joc foarte, foarte bun, așa cum își doresc suporterii noștri. Am marcat două goluri, o bară și alte ocazii, iar scorul putea să fie și mai mare.

Nu întâmplător l-am pus căpitan pe Andrei Ivan. E un jucător valoros, așa cum sunt și ceilalți jucători. Avem lot valoros, cu jucători cu experiență foarte mare, dar de asta este Ivan căpitan, d-asta e în vizorul naționalei. Trebuie să vină cu execuții foarte bune. A marcat și la acel corner, fază lucrată și azi dimineață. E meritul în totalitate al băieților și merită felicitări, au făcut un efort foarte mare, un presing agresiv. Hermannstadt a avut momente când nu puteau ieși din careul lor. Cred că putem să jucăm chiar mult mai bine.

Toți jucătorii vor avea șanse. Nu eu vând jucători, nu am venit să dau jucători afară de la Universitatea Craiova. Chiar îi spuneam patronului că e foarte dificil pentru mine să alcătuiesc primul 11 și cei 20 care sunt trecuți pe foaie. Pe undeva e mai bine așa decât să ne uităm și să nu avem. Îmi doresc ca toți jucătorii să fie apți. Mă bucur și pentru Koljic, care a revenit, pentru Martic, care a jucat 90 de minute după mult timp. Băieții au fost exemplari în această perioadă, mai puțin la jocul de la Botoșani.

Nu am discutat despre alte transferuri, dar dacă va apărea un jucător foarte valoros care ne poate ajuta, cu siguranță patronul va reacționa pozitiv, așa cum a făcut-o și până acum.

Eu voi face tot ce va depinde de mine să-l resuscitez pe Koljic. El s-a pregătit foarte bine, dar e clar că are nevoie de timp. Eu cred foarte mult în Koljic, cum cred și în Markovic, în Rivaldinho, în toți jucătorii de atac", a spus Eugen Neagoe.

Universitatea Craiova ocupă locul 5 în Liga 1, cu 41 de puncte, la egalitate cu FCSB, care are un meci mai puțin disputat.

În runda următoare, Universitatea Craiova se va duela cu Farul, la Constanța, luni, 6 februarie, de la ora 20:00.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!