Dan Nistor, nemulțumit de arbitrajul din partida cu FC Argeș: „Știți la ce mă refer”

Dan Nistor, nemulțumit de arbitrajul din partida cu FC Argeș: „Știți la ce mă refer” Superliga

FC Argeș s-a impus cu 1-0 în fața lui ”U” Cluj.

Piteștenii au câștigat duelul de acasă cu ”U” Cluj, din runda a zecea din Superliga, grație reușitei lui Bettaieb din minutul 66. Atacantul tunisian a fost servit perfect de Rădescu și a stabilit scorul final.

Partida a avut parte și de câte o eliminare la fiecare dintre cele două părți: Este vorba despre cartonașele roșii văzute de Ovidiu Bic și Dorinel Oancea.

Dan Nistor, nemulțumit de arbitraj în partida cu FC Argeș: „Știți la ce mă refer”

Dan Nistor a vorbit despre arbitrajul din partida de la Pitești și a recunoscut că nu a fost mulțumit de deciziile lui Ovidiu Robu din prima repriză.

Jucătorul lui ”U” Cluj a vorbit și despre meciul cu CFR Cluj din etapa următoare.

„Cred că a fost o partidă destul de slabă făcută de noi, dar cred că meciul s-a jucat în prima repriză. Știți la ce mă refer, nu vreau să dezvolt acest lucru, pentru că nu este treaba mea.

Asta este, ne așteaptă un meci foarte dificil cu CFR Cluj, pe care trebuie să-l jucăm pentru suporteri, pentru că și astăzi au venit în număr foarte mare. Nu am putut să le facem o bucurie, dar sper să ne revanșăm luni.

Am avut câteva situații, mai ales în prima repriză. Am fost destul de aproape, dar nu am băgat mingea în poartă. Trebuie să ne revenim, pentru că etapele trec, ne îngrijorează acest lucru. Astăzi au jucat FC Argeș și Universitatea Cluj, nu mă interesează altceva. Pe mine mă interesează de echipa mea, de suporterii mei.

Arbitrul s-a dus la VAR, cei de la VAR au văzut ceva, dar centralul nu. Mai departe nu mai comentez.

Suporterii ne-au încurajat foarte tare la final, au spus că sunt alături de noi. Meciul e foarte important pentru ei și sper să ne ridicăm la nivelul lor, că astăzi nu prea am făcut-o”, a spus Dan Nistor, după meciul cu FC Argeș.

În urma acestui rezultat ”U” Cluj se află pe locul opt în Superliga și are 13 puncte în zece etape.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!