Daniel Pancu a avut un nou discurs radical la finalul partidei FC Botoșani - CFR Cluj 0-1. Antrenorul oaspeților a lăsat să se înțeleagă faptul că unii jucători nu au vrut să facă deplasarea din Moldova.
Daniel Pancu, mesaj ferm după FC Botoșani - CFR Cluj 0-1
În consecință, Pancu a transmis că unii fotbaliști de la CFR Cluj vor pleca din Gruia în iarnă. Pancu s-a arătat, de asemenea, pesimist cu privire la șansele echipei sale de a se califica în play-off.
„Sunt fericit pentru jucători. O victorie a caracterului, a suferinței, a celor care și-au dorit foarte mult să joace în această ultimă etapă. Sunt toți niște eroi. Avem valoare mare, dar din ianuarie direcția va fi către jucătorii cu caracter, pentru că ne așteaptă încă 9 jocuri, plus alte 9 în play-out, cred eu, chiar dacă am câștigat în această seară.
Am suferit foarte mult, am venit cu jucătorii care și-au dorit să îmbrace tricoul CFR-ului. N-am schimbat mare lucru, jucătorii sunt aceiași. Doar poate puțin la organizarea defensivă, la protecția fundașilor centrali. În rest, reușim să marcăm goluri, pentru că jucătorii din atac au valoare mare.
Pancu: „Sunt și astfel de perioade în viața unei echipe”
Lotul CFR-ului e de primele 6. Sunt și astfel de perioade în viața unei echipe. Am nevoie de ajutorul celor din conducere, sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine, va trebui să aerisim puțin vestiarul. Eu știu doar profilul jucătorilor ce trebuie transferați), cum trebuie să arate la mine.
Noi am făcut 13 puncte de când sunt eu, tot atâtea câte s-au făcut în 15 etape. Suntem la 4 puncte de play-off, dar celelalte echipe mai au de jucat, probabil se vor face 7. În mod normal, după 30 de etape, echipele care au valoare sunt acolo unde le e locul”, a declarat Daniel Pancu, la flash-interviuri.
Victorie muncită pentru CFR Cluj la Botoșani
CFR Cluj a învins vineri seara, în deplasare, scor 1-0, FC Botoşani, în etapa a 21-a din Superligă. Adrian Păun a marcat singurul gol al partidei în minutul 5.
FC Botoşani a ratat ocazia de a trece pe primul loc în clasament și a rămas pe poziția a 3-a, cu 38 de puncte. Clujenii, cu 26 de puncte, se află pe locul 11, la patru „lungimi” de ultima poziție de play-off (a șasea).
- FC BOTOŞANI: Anestis – Adams Friday, Pape Diaw (Creţ 46), Miron, Ţigănaşu – M. Bordeianu (Papa 46), Charles Petro – Mailat (Cîmpanu 70), Ongenda, Mitrov (Bodişteanu 81) – A. Dumitru (Enzo Lopez 46). ANTRENOR: Leo Grozavu
- CFR CLUJ: Hindrich – V. Kun, Sinyan, Aly Abeid, Camora – K. Keita, Djokovic, Muhar – Cordea (Biliboc 35), Fică, Al. Păun (Korenica 80). ANTRENOR: Daniel Pancu
- Cartonaşe galbene: Ţigănaşu 66, Cîmpanu 78 / Djokovic 77, Camora 83
- Arbitri: Sebastian Colţescu - Sebastian Gheorghe, Mircea Grigoriu
- Arbitri VAR: Ionuţ Coza - Radu Ghinguleac