Grupul Carmistin, prin brandul La Provincia, a devenit noul sponsor al clubului Petrolul Ploiești. 

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la care au participat Claudiu Tudor, președintele clubului, și Valentin Popescu, expert în marketing sportiv din partea grupului.

Petrolul a semnat cu un nou sponsor!

După ce au încheiat sezonul trecut pe locul trei în play-out, cu 31 de puncte, "lupii" își propun un obiectiv mai ambițios în noul sezon: calificarea în play-off.

La Provincia va reprezenta imaginea grupului Carmistin, un holding 100% românesc, activ din anul 2000. Compania integrează peste 20 de firme specializate în agricultură, creșterea animalelor și energie verde.

„Suntem onorați să avem lângă noi un nou partener, unul de încredere și foarte cunoscut în România. Sunt convins că vom realiza multe lucruri importante împreună”, a spus Claudiu Tudor.