Simona Halep a pierdut cu Lucia Bronzetti marți seară, la Transylvania Open, scor 1-6, 1-6, iar după meci românca a avut o declarație interpretabilă despre retragerea ei, care a fost în cele din urmă confirmată de Stere Halep, tatăl sportivei.
Emil Boc a dezvăluit ce a făcut Simona Halep înainte să-și anunțe retragerea
Emil Boc, primarul din Cluj, locul în care este organizat Openul Transilvanei, a scos în evidență faptul că Simona Halep, înainte să-și dezvăluie retragerea, și-a anunțat mai întâi părinții, cu câteva momente înainte de conferință.
”E un amestec de tristețe și de bucurie în același timp. De tristețe, pentru că, cel mai probabil, Simona nu va mai fi în competiții oficiale. Aici la Cluj, unde a avut poate cele mai frumoase victorii ale carierei, dincolo de Grand Slam-urile câștigate la Wimbledon sau Roland Garros.
E locul unde e cea mai iubită din lume, la Cluj. E locul în care cu echipa României am ajuns până în semifinalele competiției de FedCup. De aceea sunt mari emoții să o vedem aici și să-i ținem pumnii în continuare. Sunt convins că se va întoarce aici, la Transylvania Open, chiar dacă cu o altă calitate.
Ne bucurăm de tenisul pe care l-a oferit, de ambiția pe care o arată. Este un model pentru noi toți. Sunt lacrimi pe care le stăpânim cu greu.
Dar, trebuie să ne gândim și la partea plină a paharului. E viața și după retragere, e tenis și după tenis. O așteptăm să revină cu drag aici la Cluj. Mai are multe lucruri de spus și de arătat pentru tenis.
Nici eu nu mă așteptam, pot să vă spun că am stat între părinții ei și, înainte de a anunța, a venit și a anunțat că va face anunțul în seara aceasta. Deci, practic, nu cred că avea în gând să anunțe. A vrut ca părinții însă să afle primii”, a spus Emil Boc.
Firicel Tomai, primul antrenor al Simonei Halep, a reacționat după ce sportiva și-a anunțat retragerea la Cluj
”Greu de spus acum. Eu cred că ea o să mai încerce să joace ceva turnee. Dar cred că a preferat să facă retragerea, oarecum, să fie un moment de retragere la Cluj, unde i-a fost foarte drag. Și să fie și între români. Probabil, până la un alt turneu în România, nu știu dacă ar mai fi durat cariera ei. Dar, cred că ea încă dorește să mai joace ceva turnee.
Simona... La fel ca domnul Năstase, au fost sportivi unici în tenisul românesc. Sper să mai avem ca ei, dar nu știu când o să mai avem așa jucători. Simona a fost un supertalent. A avut și ajutorul celor din jur și norocul să reușească. Sunt mulți români poate mai talentați decât Simona, dar care nu au avut conjunctura necesară să obțină ce a obținut ea.
Cred că cel mai important lucru e ca noi românii să conștientizăm că putem produce asemenea rezultate, care nu au fost chair întâmplătoare. S-au bazat pe o muncă și pe un efort susținut din toate punctele de vedere. Lucrul ăsta e cel mai important”, a spus Firicel Tomai pentru Sport.ro.