Dinamovist pur-sânge, „Piticul” regretă că proiectul nu a mai continuat și consideră că anul acesta „câinii” ar fi avut șanse la câștigarea campionatului dacă s-ar fi păstrat structura din sezonul trecut, plus câteva achiziții bune.

Florentin, tot în vacanță? Da, este un pic cam lungă, dar nu avem ce să facem, trebuie să așteptăm, să vedem ce se întâmplă.

Ceva oferte? Eu, personal, am avut mai multe. Dar, fiind om de cuvânt și cu o disciplină creată în timp, plus prietenia pe care am legat-o cu Zeljko (n.r. - Kopic)... aștept să vedem ce se întâmplă, dacă primește o ofertă, mergem împreună, așa cum am vorbit.

Disciplina de la Dinamo?

Și de viață, în general. Dar da, Dinamo te disciplinează. Totuși, dacă nu ești atent la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău și nu înveți și nu îți creezi un stil de viață, este destul de greu să supraviețuiești.

Acum, la ceva timp de la plecare, cum vezi despărțirea de Dinamo? Parcă a venit așa, pe nepregătite. Știu că se anunțase prelungirea contractului tău, așa îmi aduc aminte...

Da, da, da. A fost dureros, pentru că eram pe un drum bun. Au fost doi ani în care am avut rezultate bune. Bine, pe timpul meu, locul 4 nu se premia sau era dezastru, dar știm de unde venea echipa acum. Ținând cont de faptul că am făcut lucruri bune, trebuia să avem doar continuitate, atât. În rest, a fost decizia lui Zeljko de a termina contractul cu Dinamo. Îi promisesem că, în momentul în care va pleca, voi pleca și eu cu el.

„A fost o muncă titanică”

Ce ați lăsat în urmă acolo, tu și Zeljko?

A fost o armată de oameni acolo, 15-20, am muncit împreună. Și a fost o muncă extraordinară, titanică. Pentru că, de la magazioner până la președintele de club, toată lumea a muncit pentru binele clubului, pentru Dinamo. Și lucrurile astea s-au văzut. Au fost și momente când poate ne doream mai mult, poate meritam mai mult, poate au fost greșeli de arbitraj sau mici neatenții. Jocul de fotbal întotdeauna îți oferă posibilitatea să fii cel mai bun, dar, pe de altă parte, într-o fracțiune de secundă, se poate nărui totul. Am luat toate lucrurile bune pe care le-am făcut cu toții acolo, le-am pus cap la cap și eu zic că totul a fost în regulă, a fost mai mult decât bine.

Ai așa un regret că s-a încheiat...

Normal. Aș fi vrut să avem continuitate, să mergem mai departe. Noi ne-am îndeplinit obiectivul cu un an înainte. Am avut un obiectiv pe trei ani. În primul an, trebuia să facem o echipă bună, în al doilea an - să prindem play-off-ul, iar în al treilea an - să ne batem la campionat. Noi l-am îndeplinit destul de repede și normal că au urcat așteptările... Mai ales ale suporterilor, pentru că până la urmă ei sunt factorul principal al unei echipe de fotbal. Și mai ales la Dinamo, unde suporterul este cel mai frumos, cel mai puternic, cel mai vocal. Am muncit în mare parte și pentru ei.

„Făceam tot posibilul să rămână Boateng, Gnahore, Sivis”

Dar era realist acuma obiectivul să vă bateți la titlu în al treilea an? Sau poate așteptați niște întăriri în lot...

Da, era nevoie de câteva transferuri de jucători buni. Mult mai buni decât ce aveam. Pentru că, în momentul în care faci transferuri, jucătorii aduși trebuie să fie mai buni decât ce ai în lot. Făceam tot posibilul să rămână și Boateng, Gnahore, Sivis... Și mai aduceam... Cu încă 4-5 jucători buni, eu cred că ne băteam la campionat. Și așa, cu jucătorii pe care i-am avut, puteam să jucăm finala Cupei dacă nu luam gol în minutul 118 dintr-o greșeală simplă. Sau în campionat, unde am pierdut mai multe puncte pe greșeli de arbitraj. Oricum, una peste alta, multă lume a apreciat munca și tot ce am făcut cu toții în acești doi ani.

Zici că mai erau șanse să rămână Boateng și Gnahore?

Ei se aflau, într-adevăr, la final de contract, dar poate dacă insistam... Adică să fi rămas și noi... Și cu încă 4-5 jucători, sigur ne băteam la titlu, fără nicio problemă.

A, deci dacă insista conducerea clubului...

Nu neapărat… Noi, ca antrenori, ne conformăm clubului, până la urmă. Dacă astea au fost condițiile...

Dar de Gnahore știai de când erai acolo că pleacă la FCSB sau după aceea i-a venit oferta?

După aceea. Noi știam doar că i se termină contractul. După ce am plecat de acolo, a venit oferta de la FCSB.

Se practică în multe locuri ca secundul, cum erai tu, să rămână el principal după ce pleacă fostul. Ai avut vreo propunere de genul ăsta?

Nu. Când am venit la Dinamo, niciodată nu mi-a trecut prin cap că voi fi principal. În momentul când am vorbit cu Andrei (n.r. - Nicolescu, președintele clubului), l-am întrebat doar care este obiectivul. Și el mi-a spus că, împreună cu Zeljko, împreună cu toți oamenii din club, vrem să formăm o echipă bună, o echipă care să redevină Dinamo de altădată. Eu eram după trei ani buni, în care am avut promovări consecutive cu echipele pe care le-am antrenat. Pentru mine, era normal să merg mai departe, să ajung undeva mai sus, antrenor principal, dar am preferat să mă duc antrenor secund acasă. Când clubul-mamă m-a sunat, am făcut pasul pe care trebuia să-l fac, chiar dacă puteam să fiu antrenor principal în altă parte.

„M-am dus să pun umărul la reconstrucția lui Dinamo”

Ai avut oferte și de la echipe din Liga 1?

Da, am avut. Plus multe oferte de liga a doua, ca și acum, de fapt. Dar am zis „nu, eu merg să pun umărul la reconstrucția lui Dinamo”, fiindcă eu eram singurul care știam ce înseamnă Dinamo, știam ce trebuie să gândească un fotbalist care joacă la Dinamo, știam ce înseamnă istoria acestui club și, cu siguranță, toate lucrurile pe care eu le-am învățat în timp de la Dinamo s-au văzut în cei doi ani de zile pe care i-am petrecut acolo ca antrenor secund.

„Dinamo este mai important decât orice altceva”

Deci dragostea pentru Dinamo a învins alte oportunități...

Corect, corect. Este mult mai important Dinamo decât orice altceva. Când am promovat cu Unirea Ungheni, înainte de finală, m-a sunat Andrei și i-am spus: „Da, lasă-mă să promovez și apoi voi veni fără nicio problemă.” Mie, automat, mi se prelungea contractul pentru Liga a doua. Și am zis „nu, eu mă întorc la Dinamo”. A doua zi după ce am promovat cu Ungheni în Liga a doua, am plecat de la acest club. A doua zi, direct, nici nu am mai stat să mă gândesc. Mi-am luat la revedere de la oamenii de acolo, care au fost minunați, niște oameni care m-au ajutat și m-au susținut în acest proiect pe care îl începuseră fără mine. Eu am venit pe parcurs. Le-am mulțumit pentru tot și am mers mai departe. Pentru mine, cel mai important era să ajung acasă.

Ai făcut un pas înapoi?

Cu toate că toată lumea aștepta să merg mai sus, am făcut un pas... nu știu dacă înapoi... Știam care sunt obiectivele, avusesem și cu Zeljko o discuție în care mi-a spus că totul pleacă de la egal la egal și că vom avea situații în care trebuie să decidem împreună. Adică am avut tot timpul discuții despre tot ceea ce se întâmpla. Și la început, și pe toată perioada asta. A fost o legătură puternică între noi. Ce știa el cu experiența lui și cu tot ce știam eu, plus tot staff-ul pe care l-am avut... a contat.

Mai sunt dinamoviști ca tine care să gândească așa și să iubească clubul în continuare?

Nu știu. Chiar dacă am plecat de acolo, dragostea pentru club și pentru tot ceea ce mi-a oferit Dinamo va rămâne aceeași. Și în orice situație, în orice moment va fi nevoie de mine, mă voi întoarce fără nicio problemă.

Ai reușit să transformi mentalitatea unor jucători sau ai reușit să le inoculezi spiritul dinamovist câtorva dintre ei?

Da, am avut mereu discuții individuale cu jucătorii pe care i-am antrenat. Și m-am bucurat extraordinar de mult pentru că, pe fiecare jucător în parte, îl simțeam cu mare respect față de tot ceea ce se întâmpla în jurul lui. La discuțiile individuale, la discuțiile colective pe care le aveam, fiecare jucător era conectat, că era român sau că era străin. Cu mici probleme, pentru că până la urmă se mai întâmplă, astea fac parte din vestiar. Dar întotdeauna lucrurile se rezolvau și totul era foarte bine stabilit.