FCSB se pregătește cu încredere pentru viitorul sezon, după o campanie spectaculoasă în care a cucerit titlul în Superliga și a ajuns până în optimile Europa League, unde a fost eliminată de Lyon, scor 1-7 la general.
Gigi Becali s-a decis: ”Ăștia sunt cei mai buni din echipă”
Patronul Gigi Becali a început deja să-și contureze echipa de bază și a anunțat care sunt jucătorii pe care se va baza necondiționat.
Într-o conferință de presă, latifundiarul din Pipera a rostit patru nume esențiale: „Singurii jucători ficși sunt Olaru, Șut și Cisotti. Nu mai lipsesc. Pe ăștia îi pui și după alegi. Ăștia sunt cei mai buni din echipă... și Ngezana!”
Darius Olaru (25 de ani) a fost liderul echipei în prima parte a sezonului. Mijlocașul ofensiv a bifat 31 de meciuri, a marcat 15 goluri și a oferit șapte assisturi, înainte de accidentarea care i-a întrerupt campania.
Adrian Șut a preluat banderola în absența lui Olaru
Adrian Șut a preluat banderola în lipsa lui Olaru și a devenit un om-cheie în linia de mijloc. A încheiat sezonul cu 51 de apariții, trei goluri și opt pase decisive.
Juri Cisotti, transferat în iarnă de la Oțelul, s-a integrat rapid. A bifat 20 de meciuri, a marcat de cinci ori și a oferit patru assisturi.
În apărare, Siyabonga Ngezana a fost titular incontestabil. Fundașul sud-african a strâns 41 de meciuri și a marcat un gol.
FCSB va începe noul sezon pe 5 iulie
FCSB va deschide noul sezon pe 5 iulie, în Supercupa României cu CFR Cluj, iar apoi, pe 8 iulie, va debuta în UEFA Champions League, contra celor de la Inter Club d'Escaldes.