După victoria cu 5-1 în fața campioanei Universitatea Craiova, ”câinii” au plecat cu un punct din deplasarea de la Galați, după ce au condus cu 1-0 prin reușita lui Alberto Soro.
Oțelul a restabilit egalitatea prin Patrick, în minutul 66, astfel că rămâne neînvinsă în acest start de sezon. Ioan Andone (66 de ani), fostul antrenor al lui Dinamo, a urmărit atent evoluția echipei lui Nuno Campos în această perioadă.
Ioan Andone: ”Dinamo nu-mi dă încredere că poate câștiga campionatul”
”Fălcosul” nu s-a arătat convins de faptul că fosta sa echipă ar putea câștiga campionatul în acest an. La finele acestui sezon se vor împlini 20 de ani de la ultimul titlu cucerit de ”roș-albi”.
„Nu știu dacă au șanse la campionat, ei trebuie să-și propună. Nu știu dacă au echipă de campionat din ce am văzut până acum. Am văzut meciul cu Craiova, care a fost extraordinar, am văzut și ultimul meci. Nu știu dacă au echipă de campionat, nu-ți trebuie 11 jucători, că nu câștigi cu 11. Încă nu-mi dau încredere că pot să câștige campionatul.
Și dacă-l câștigă, trebuie să aibă o echipă așa de bune ca să facă cinste fotbalului românesc, să aducă puncte în cupele europene. Degeaba câștigi campionatul și ieși din primul tur sau turul doi”, a spus Ioan Andone, la ”VOYO SPORT LIVE”.
Ioan Andone și-a început cariera de fotbalist la Corvinul Hunedoara, iar în perioada 1983-1990 a evoluat pentru Dinamo, unde a obținut cele mai importante performanțe din cariera sa de fotbalist. Primul său transfer în străinătate a fost în Spania, la Elche, iar ultima experiență din carieră a fost în Olanda, la Heerenveen.
Ca antrenor se poate lăuda cu performanțe impresionante. Are trei titluri de campion cu Dinamo și CFR Cluj, la care se adaugă și patru Cupe ale României cu aceleași echipe. De numele său se leagă primele trofee din istoria lui CFR Cluj, dar și prima participare în grupele UEFA Champions League.